joi, 16 februarie 2012

Iepele lui nea Toader

După ce vedem toate nenorocirile produse de Baba Iarna în toată ţara şi ne rămâne în cap imaginea apocaliptică a unei reporteriţe Protv care ţipă în viscol deasupra geamurilor unei case din Vrancea: „Tanti Georgetaaaa! Ieşi la geam!”, imagine ce probabil a fost difuzată de toate televiziunile străine ne cam sperie ce poate să facă natura.
Armata, jandarmeria, autorităţile implicate şi oamenii de bine de la Gigi Becali până la pasionaţii de off-road au încercat şi încearcă în continuare să se lupte cu Iarna!

Nu vreau să minimalizez efortul nimănui, mai ales că eu nu am putut face nimic pentru cei năpăstuiţi, dar sunt obligat să observ că în alte părţi ale ţării există oameni de la ţară care au căi de a scăpa onorabil din viforniţă.

Bunăoară e vorba de nea Toader care are două iepe, mamă şi fiică, şi are din bătrâni o SANIE… Sanie serioasă cu platformă de cărat marfă. Înhamă iepele în fiecare dimineaţă şi pleacă la Moviliţa, peste câmpuri, cu lista şi banii şi aprovizionează fără dureri de cap tot satul! A împărţit satul în două şi o zi îi aprovizionează pe unii, iar a doua zi pe ceilalţi.
Iepele nu au nevoie de avertizări meteorologice, iar „tehnologia de ultimă oră” din capetele lor le arată drumul cel mai puţin anevoios pentru a ajunge la destinaţie. E un pricipiu mai vechi după care se ghidează şi omul, alegerea căii de minimă rezistenţă…
Nea Toader parcurge peste câmp cam 4 km până la „bazele lui de aprovizionare” la Moviliţa, iar vara are 9 km pe şosea, cu aceleaşi iepe înhămate la căruţă, în schimb.
În acest răstimp un utilaj închiriat săpa în nămeţi inutil de câteva zile, ce deszăpezeşte acum e înapoi în câteva ore…

E limpede că unii ţărani sunt mai gospodari şi dedicaţi soartei lor, precum nea Toader care nu acceptă să n-aibă cai, căruţă şi sanie, şi bine ar fi să aibă mai mulţi cai şi sănii. Indiferent de comentariile savante de la tv cu privire la încălzirea globală, sunt momente în care atelajele se dovedesc mai capabile ca utilajele scumpe. E absolut inutil să mai adaug că orice primărie de sat, fie cât de săracă o fi, să nu poată întreţine câteva atelaje anual… cât dracului să coste să ţii câţiva căluţi?... că săniile nu cer bani…

Mai vreau să spun ceva: de ce nu ne luăm după iepele lu nea Toader? Ele ne-au arătat drumul de minimă rezistenţă care nu se nămeţeşte iarna. De ce nu asfaltăm vara drumul mult mai scurt pe care au circulat ele? Nevoile administrative sunt oricum sub cele economice, iar costurile de deszăpezire se ridică în 2-3 ani la cât face să faci un drum eficient şi mai scurt. Juridic vorbind lucrurile se pot aranja cu proprietarii care nici ei nu au chef să stea înzăpeziţi cu preţul unei bucăţele de pământ. De ce guvernarea lui Năstase a construit A2, care oricum nu e gata, pe o zonă care face o impracticabilă dacă viscoleşte o jumate de oră? Să mai vorbim de cât au costat expropierile pe A2?

duminică, 4 septembrie 2011

ZODII - şcoala Gogoroiu

m-am tot gândit eu cum dracului e cu zodiile astea...
după oarece cercetări mie mi-a ieşit cam aşa:
(ordinea nu cred că are importanţă)

LEU - ar fi o MÂŢĂ sau un COTOI, lighioane indepedente, sigure pe ele dar nu le iese chiar aşa...
TAUR - un BOU sau o VACĂ
BERBEC - nu cred că mai e cazul să insist cu Mioriţa
PEŞTI - BABOI sau GHIBORŢI după caz
CAPRICORN - ŢAP sau la cucoane, CAPRĂ, iese corect.
VĂRSĂTOR - BEŢIVAN
GEMENI - 2 guşteri - 2 PERSOANE
SCORPION - INSECTĂ; MUSCĂ
FECIOARĂ - VULPE, mincinoasă sau prostă
RAC - Înapoi!!!
SĂGETĂTĂOR - zodie-ncurcată
BALANŢĂ - zodia mamei, zodie echilibrată!!!!!!!!!!

joi, 2 iunie 2011

Răutate?

Azi mă întorceam spre casă oarecum calm şi puţin încălzit de soarele de după polaie. Gândurile mele amestecate şi apăsătoare nu-mi dădeau pace. Observ chiar pe aleea din faţa blocului, din sens opus, că venea o tanti blondă şi îndesată la vreo treij de primăveri care împingea un cărucior în care se afla un copilaş, sugar probabil, mic-mic care plângea amarnic. Cocoana îl trăgea de mânuţe şi ţipa la el: "deschide ochii şi uită-te la mine!". Mi s-a părut a fi o reacţie destul de dură şi nepotrivită cu vârsta pruncului. Madama avea o privire rea ce nu prea era potrivită pentru o mamă, dar câte mame nu i-ar sugruma pe pruncii care le strică liniştea... mai arunc o privire exact când o depăşeam şi conchid: nu mă bag!
Pe alee exact în dreptul unde ea se oprise şi scutura energic mânuţele copilului un bătrân, un vecin pe care-l ştiu se uita binevoitor la scena pe care o observase la fel ca mine. Cu o privire caldă şi binevoitoare moşu îi zice cocoanii: "luaţi-l doamnă un pic în braţe că poate...". Ridic ochii din pământ şi o văd p-aia, cu o privire de viperă, că îl întrerupe pe moşu din vorbă şi-l execută: " ce te bagi, domnule, cum îmi cresc eu copilul!?!..."
Reacţionez aşa cum mă ştiu: "păi madam, pare că vrei să-l omori, nu să-l creşti!".
Ambii rămân buimaci, iar eu o tund în scara blocului tremurând de frica răutăţii mele.

sâmbătă, 23 aprilie 2011

în caţavencul curent e un articol al unui meşter mare, nu calfă, ci zidare, în care ni se explică cum a apărut beleaua asta de iepuraş în peisagiul sfintei sărbători de Paşti. Andrei Găitănaru povesteşte cum că zeiţa de neam nordic Eostre a găsit o pasăre moartă şi s-a apucat s-o învieze şi neavând toate ştiinţele necesare i-a ieşit un iepuraş... iepuraşul ca să-i mulţumească i-a adus drept ofrandă zeiţei propriile ouă vopsite că el tot pasăre se ştia. (glumele de autobază nu-şi au locul în această poveste inocentă)
creştinii au profitat de acestă candidă sărbătoare păgână pe care nu au putut-o eradica şi i-au adăugat sensul solemn al Învierii, iar de aici vine şi numele de Easter. ba, cică, de-aici provine şi prefixul "austro" ceea ce înseamnă "a străluci", adicătelea se leagă tot de lumină.

cam asta ar fi povestea lighioanei urecheate care face oo. roşii!

şi cum a zis alt mare ciumec: "Licht, mehr Licht!"

lumină s-avem!

sâmbătă, 1 ianuarie 2011

2010? review

s-a dus şi 2010…
ce pot spune despre acest an?
Probabil cel mai greu din ce am trăit până acum. Am trecut prin nişte încercări dificile la care am făcut faţă cu ajutorul celor dragi mie. Mi-am adus aminte că am voinţă şi am depăşit nişte impasuri ca nişte porţi ale infernului. Le spun porţi şi nu trepte pentru că nu am urcat dar nici nu am coborât.
Cel mai urât lucru pe care l-am suportat a fost trădarea, pe care, se pare că nu prea o suport. Camaradul cu care stăteam spate în spate la rele şi faţă în faţă la bune m-a înşelat şi m-a minţit cunoscând credinţa mea şi ştiind că poate să facă orice în spatele meu fără umbra îndoielii. M-a afectat foarte rău şi cred cu tărie în explicaţiile potrivit cărora proverbul „ce nu te omoară, te întăreşte” sau „orice şut în cur e un pas înainte” sunt nişte prostii. Rănile ce le lasă traumele „a ceea ce nu te omoară” sau „şutului” lasă nişte cicatrici care nu se vor mai vindeca vreodată. Nu vreau să fiu patetic dar există oameni ce calcă pe cadavre căutând cu disperare orgasmul fizic şi fericirea forţată.
Cel de-al doilea lucru rău e să fii înştiinţat pe 1 decembrie că rămâi fără job începând cu 15 ale lunii, când şansele să-ţi găseşti ceva rezonabil, adică să-ţi asiguri subzistenţa, că nu îndrăznesc să sper la mai mult, sunt egale cu zero…
Cel de-al treilea, ca o consecinţă a celui de-al doilea, e că sunt la un pas de a rata continuarea şcolii pe care am început-o anul trecut, din lipsa banilor. E cel mai grav lucru ce mi s-ar putea întâmpla…
Aş putea să mai adaug şi alte întâmplari rele dar nu vreau să fiu cârcotaş; ar părea nesemnificative.

Lucruri bune?
Am terminat anul I cu rezultate bunicele, chiar dacă am avut două restanţe.
Busse s-a căsătorit cu Ada după 8 ani de convieţuit.
Am dat jos mai mult de 20 kg, iar lumea din jurul meu se minunează de viteza şi voinţa de care dau dovadă. Bucuria mea a fost să constat că haine abandonate că nu mai încăpeam în ele acum îmi sunt largi, nici nu am avut ocazia să mă bucur la momentul potrivit că încap în ele iar! Slăbitul merge însă, mână în mână cu lipsa alcoolului, iar aici am rezolvat în stilul meu caracteristic: tăiete complet! Şi probabil definitiv… de fapt am băut în ziua de Crăciun un pahar de vin alb, iar de reveillon o sticlă de cabernet sauvignon, dar acum gata!
Aş fi vrut să tac dar nu pot… am cunoscut pe cineva foarte plăcut şi compatibil, însă situaţia mea materială încă nu-mi permite să transform întâlnirea într-o relaţie…
Mai adaug că mi-e destul de frică să nu stric o jucărie pe care nu ştiu s-o asamblez şi parcă nici nu găsesc tubul cu lipici… dar i-am citit instrucţiunile şi mi-o doresc enorm.
Cam asta ar fi…
A! uitasem… am făcut un set complet de analize şi sunt sănătos aşa cum mă ştiam… cu o mică excepţie, moştenesc una din bolile lu’ tata, dar mi-a zis doctoriţa că dacă am luat-o din pripă, cu 20 de ani înaintea lu’ tata, o voi ţine sub control şi n-o să mă răpună…

Ce vreau de la 2011?
O să le pun în ordinea priorităţilor cronologice:
În primul rând un job ca să poci supravieţui fără ajutor, de unul singur. Sau potu’ ăl mare la loto, deşi n-am avut cu ce juca…
Vreau să pornesc la drum cu ea. De tot!
Trebuie să găsesc o soluţie să nu renunţ la şcoală. Chiar dacă ajung să fac lucruri neortodoxe!
Să mai dau jos ca la fo’ 20-25 de kile…
Să-mi iau bicicletă şi să încep să mă mişc. Sunt invitat la sală de doi amici dar nu prea e genul meu…
Să nu mă mai tund tot anul. (oare să mă bărbieresc?)
Ar mai fi ceva, dar asta nu spui!

La mulţi ani!

luni, 27 decembrie 2010

...scurtă continuare la articolul cu colindătorii.

aseară, 27 dec, pe la ora 19, am auzit ultima bombă de colind pe str. valea Oltului...
tot o tobă spărtigoasă acompaniată de ce credeţi dragii tetii?... o vuvuzea, teteo!
incredibil... hilar... grotesc...

miercuri, 22 decembrie 2010

Colindători?

Aseară, 21 dec. ora 18… eram la piaţa Unirii…
În parcul din faţa magazinului pe o scenă nişte artişti populari se căzneau să imite cât mai bine un pleibec chinuit destul de zgribuliţi pe o scenă. În parc brazi construiţi din fiare şi plini de luminiţe. Pe trotuar parcată o utilitară cu generator mormăia oferind energia necesară circului.
Magazinul Unirea sclipea din mii de beculeţe, în faţă la mecdonald tineri ce se aşteptau unii pe alţii, şuţi, taximetrişti obişnuiţi şi cocalari ţepari, lume pestriţă. Fauna omniprezentă în faţa stabilimentului…
Traversez spre raiffeisenul de lângă biserica sf. Ioan, aia translatată pe timpurile lu Pif, arză-l-ar focu’. Intru în bancă şi rezolv treaba în 2 minute, iar când ies se auzea dinspre magazinul cocor un zgomot de tobe şi fluiere, ceva cam ca pe stadioane… Când i-am văzut mai bine erau vreo 10-12 ţigani prăpădiţi şi rebegiţi de frig, echipaţi în nişte boarfe zdrenţuite şi jegoase poreclite costume naţionale. Această gloată făcea un zgomot demonic cu pretenţii de colind… nu era decât o hoardă de barbari păgâni obosiţi şi cam beţi ce nu avea nicio legătură cu uratul de sărbători.
Peste o jumătate de ceas în tramvaiul 21 spre obor, un alt reprezentatnt al etniei conlocuitoare a colindat dintr-un acordeon ce apucase şi timpuri bune un mix din care am identificat clar jingle bells, valurile dunării, drumurile noastre toate, etc, şi alte colinde neaoşe, româneşti, ce mi-au umplut sufletul de sfânta bucurie a sfintelor sărbători.
După ce a coborât (sau s-a potolit) acordeonistul a ieşit la rampă un puradel ce a cântat câteva strofe din colinde şi bineînţeles, nelipsitul jingle bells. Acesta a fost agăţat de o altă rroamă oacheşă de vreo 22 de ani care i-a dat un leu şi l-a provocat să cânte ultimul salam. Releele mi-au mers greu până am decodificat că garoaica voia să-i fie interpretată ultima creaţie a canautorului multimiliardar nu-ştiu-cum Salam… Copilul nu a mers pe această provocare intuind că in această stagiune se cântă numai colinde.
Revenit în cartierul de baştină văd o altă adunătură de inşi îmbrăcaţi în fantome cred, că alea nu puteau fi costume naţionale, ci doar nişte biete cerşafuri nespălate… care băteau o tobă spartă şi scheunau din nişte alămuri coclite de milenii, ceva ce suna a muzică de bâlci sau circ…
E drept că nu mă pricep la muzică deloc, dar alea nu erau colinde…
Aşadar, să aşteptăm colindători adevăraţi… dacă or mai fi…