Într-una din zile ne hotărâm sa mergem sa vizităm Tekirova. Mergem in faţa iesirii sa aşteptăm dolmuşul… Apare un taximetrist cu o cămaşă rosie cu un fiat doblo (cred ca sunt cele mai dese masini acolo…) şi se oferă să ne ducă in tekirova contra a $5… 3 persoane… în 2 timpi si 3 mişcări eram in faţa bazarului, cam 2-3 km… I-am dat 5 euroi ca mi se parea cam puţin 5 parai la preţurile de taxi… Omul a luat banii, a mulţumit şi a plecat in supergraba…
Pana sa ne dezmeticim taxiul a reaparut cu 2 babe nemţoaice pe care le văzusem aşteptând în faţa hotelului dinaintea noastră… ălea au plătit cu ceva firfirei… Tipul a demarat în trombă iarăşi… în timpul învartelii noastre pe-acolo l-am mai vazut de 4-5 ori, îl recunosteam dupa cămaşa roşie şi m-am gandit că bietul turc o fi la mare ananghie de aleargă aşa pe bani puţini… zic asta deoarece alţi taximetrişti stateau la umbră şi nu i-am văzut mişcându-se cu orele… în fine…
Tekirova e un sat mai mare… are o strada cumva paralelă cu marea şi o altă stradă care e de fapt bazarul. Această stradă are forma literei C. pleci din strada principală şi reajungi înapoi în strada principală dar le vreo 3-400 metri mai incolo. Prin zona aia am văzut în curţile oamenilor nişte cocoşi înalti cu nişte picioroange lungi de ziceai că sunt pui de barză… case şi mai răsărite, dar şi cocioabe ca în unele sate de la noi din dobrogea… Arhitectura Tekirovei e simplistă şi pare mai degraba săracacioasă deşi există şi zone cu case mai noi şi grădini foarte verzi. Asemanările se vad destul de limpede, doar am trăit împreună cu ei cateva sute de ani, chiar dacă nu am fost prea prieteni…
Bazarul e o copie, de fapt nu o copie, toate bazarurile sunt la fel, seamana între ele şi nu poţi spune care e copia şi care e originalul… Originalul o fi la Stambul dar astea de provincie nu se pot compara…
Pe zona literei c marfa este pe tarabe, iar in zona strazii pricipale sunt magazine şi magazinaşe de toate soiurile. La tarabe marfa se repetă: boarfe şi başcheţi chinezeşti, genţi şi poşete de toate neamurile, portofele şi curele… de menţionat ar mai fi o zonă în care se vând stămburi şi alte materiale la metru pentru o arta antică pe care noi o cunoşteam a fi croitorie… fiind şi lucruri de calitate acolo era ciopor de femei. Treceai printr-o scurtă zona cu fierărie şi chimicale unde nu se poate să nu observi diferite unelte agricole, sape, săpăligi, topoare, greble, hand-made la care am observat că sunt destul de masive lucru care mă face să cred că turcii sunt puternici şi voinici ca să poată lucra cu ele… Mai încolo începe zona cu oleaginoase şi condimente. Pentru cine îsi aduce aminte zona seamană cu raionul de condimente din Carfur atunci cănd s-a deschis acu 3-400 de ani… Raionul ăla s-a tot micşorat până a ajuns un raft cu 7 punguţe prăfuite…
Apoi se intră în zona de legume fructe pe care am mai reletat-o într-alt post de unde, fireşte, am luat iar smokine şi banane turceşti. După aia intri in zona de brânzeturi, cârnăţărie, cărnuri şi alte alimente specific turceşti care ar trebui gustate… În fine, în capăt era un centru de butelii, un chioşc de ziare şi o ceainarie de zi că cârciumă devenea seara…
La capătul acestei alei unde se unea iar cu strada principală era o moscheie unde imamul îşi făcea meseria, fiind în plin ramazan. Am făcut câţiva paşi precum cotoiul în curte şi am observat că in curte era un fel de chioşc octogonal pe al cărui fiecare laturi se gasea câte un robinet cu apă montat cam la un metru de sol. În dreptul fiecaărui robinet era câte un scăunel. Turcii intrau (nu am vazut femei, decat una singura batrână rău şi îmbrăcată cu nişte haine tradiţionale de acu 300 de ani, cu şalvari dar fără iaşmac într-un acaret lateral) se desclăţau, se aşezau pe scăunele şi se spălau pe faţă, mâini şi picioare după care se încălţau la loc şi plecau. Acest ritual dura cam 5 minute maxim şi în acest răstimp nu i-am văzut închinându-se sau cum or face ei când intră in curtea bisericii… nici măcar nu se uitau spre moscheia propriu zisă, darămite să mai şi intre!
Aş mai adăuga că toate moscheile pe care l-am vazut eu sunt muuuult mai mici şi mai prăpădite decât bisericile noastre, de aici trag concluzia ca imamii sau cum s-or numi popii lor sunt de condiţie modestă şi fireşte, mai curaţi spiritual decat tâlharii noştri de popi pe care-I ştiţi cu toţii ce le poate pielea şi ce averi au. Poate că din cauza asta turcii or fi mai credincioşi decat noi. Sau măcar mai apropiaţi de biserică…
Revenind pe strada principală am văzut o tonetă cu peşte şi alţi draci din ăia din mare. Vii. Diversitate ca la noi la metro la ei era o simpla remorcă cu nişte cutii cu gheaţă unde mişunau alea…
Magazinele de pe stradă vând cam aceleasi lucruri si se cam repetă: pielărie, marochinărie, suveniruri de toate neamurile şi culorile, cârciumioare cu acvarii în poartă din care să-ţi alegi singur baboiul pe care vrei sa-l haleşti. Baboii ar cam fi crapi normali, crapi mai mici portocalii cu negru şi nişte păstrăvi frumuşei, adica peşti de apă dulce, ăia ai lor fiind ţinuţi la frigider. Asta nu înseamnă că la restaurante se mănîncă numai peşte, poţi comanda orice. Ar mai fi nişte magazine opulente de bijuterii de care nici nu m-am apropiat, dar de la distanţă par atrăgătoare. Mai erau ceva agentii de voiaj cu diverse excursii, dughene rent-a-car şi magazine de bumbac turcesc ceea ce cred că e real deşi chinezii pun orice etichetă la ce vrea măciuca ta…
Trebuie sa va aduc iar la cunoştinţă faptul că nu trebuie să rataţi sucurile naturale stoarse pe loc in faţa ta pe stradă.
Fireşte că nu am scăpat de târguieli, nici nu aveam cum fiind cu 2 fete după mine. După ce m-am mai uşurat de ceva bani a trebuit sa luăm şi ceva suveniruri, deci altă cheltuială. Mi-a intrat bine în cap că nu scapi fără cheltuieli la turcaleţi.
Uite-aşa, iavaş-iavaş am ajuns în capătul extrem dinspre corinthia, hotelul nostru… Am mai fi avut vreun kilometru, hai să zic maxim 1,5 până la hotel dar târâiam un troller nou-nouţ după mine şi partea nasoală e ca se tarminase trotuarul şi trebuia sa merg pe o zonă unde aş fi distrus rotiţele trolerului că pe carosabil nici vorbă să merg; mi-era frica de maşini. Aşa că ne-am suit într-un dolmuş care ne-a luat căte un euraş de căciulă până la hotel.
Mai adaug că vis-à-vis de randul de magazine adica spre mare totul este un şantier. Constructii masive cu multe etaje dupa fundaţii, altele ridicate deja câteva etaje… se muncea bine însă într-adevăr în apropiere nu prea erau hoteluri, pana la hoteluri să fi fost cam 3-500 metri. Macarale, betoniere, excavatoare cam ponosite, cam cum arăta parcul nostru de construcţii prin anii 99-02… muncitorii cu căşti toţi ca pe unele şantiere de la noi şi in niciun caz in zdrenţe ca unii de pe la noi… In şantier n-am intrat, n-avea rost, am vazut mai totul de-afară şi am convingerea că la ei disciplina în construcţii (şi nu numai) e respectată mai strict ca in romănica… Am mai văzut că lucrează tare cu materiale chinezeşti ceea ce nu e bine… oţelul-beton cred că era de-al lor, aşa cum acu caţiva ani se gasea la noi numai ob turcesc si era nasol calitativ… ca dovadă de vreo 3 ani a şi disparut de pe piaţa româneasca.
Mai zic şi de şcoli (nu vorbesc doar de Tekirova, am văzut şcoli şi în Gonyuk, şi în Kemer…) ce am văzut din goana calului. Având în vedere că eram practic la
Elevii aveau nişte uniforme cenuşii-şobolan cu o croială care mi-a adus aminte de propria copilărie în uniformele de tergal bleumarin. Se mai scoteau cu camaşile albe care mai îndulceau culoarea aia închisă…
Toate una peste alta, Tekirova e un loc în care nu ştiu când voi mai ajunge şi sigur va fi de nerecunoscut având în vedere şantierele. A meritat sa văd un loc în plină dezvoltare, chit că se dezvoltă cu bani ruseşti aşa cum am auzit nişte vorbe…
