marți, 3 noiembrie 2009

azi, 3 noiembrie...

Azi a fost o zi tare friguroasă!
Am tremurat peste tot pe unde am umblat şi, într-adevăr eram îmbrăcat cam subţirel. Nu a fost prea frig, cam 4 grade, dar a bătut vântul necontenit, iar acest lucru nasuleşte rău treaba...
După ce mi-am terminat treaba a trebuit să dau o tură prin piaţă, deh..., de-ale casei, nu aveam încotro! Frigul dracilor!
Grăbesc lucrurile cât pot şi ajung la bloc. Intru în grabă în casa scării şi în cutia de scrisori găsesc, ca de obicei, ceva pliante. Deja intrasem la adăpost şi eram mai degajat.
Urc, şi în casă, mă fac comod. Frunzăresc pliantele alea şi ce credeţi că găsesc, teteo?!?...
În pliantul reţelei de magazine "plus" l-am văzut pe... de fapt nu! nu l-am văzut... e o bandă desenată, ceva contra luminii... L-am văzut clar! E vorba de Moş Crăciun înfipt într-o sanie cuplată la patru reni! E o umbră dar el e!
Nu fusese suficient frigul îndurat azi, a mai trebuit să-l şi văd!

Fantoma lui Moş Crăciun a început să bântuie din 3 noiembrie!

vineri, 30 octombrie 2009

fără

nu prea am avut somn şi m-am trezit pe la 2... era o lună plină şi luminoasă de îţi băga frica în oase. am butonat la computator până pe la 5 când am deschis geamul.
luna pălise cam pe la 3. sau intrase în nori.
la 5 erau 3 grade, un frig ascuţit, linişte şi un miros de creozot, de cale ferată.
mirosul persista şi la 6:30 şi frigul era acelaşi. troleibuzele au început să circule cu discreţie, ca pisicile, în liniştea pe care o ştiu doar motoarele electrice.
s-a făcut aproape 7... acelaşi frig, acelaşi miros. e o linişte ce prevesteşte iarna?
bună dimineaţa!

miercuri, 18 martie 2009

Roboţi la bănci

Plata facturilor de utilităţi a devenit din ce în ce mai greoaie datorită băncilor care, azi au, mâine nu mai au, contracte cu funizorii… Comisioanele mari au îndepărtat furnizorii.
Din băncile rămase care au posibilitatea de a încasa cât mai multe tipuri de facturi a rămas BRD care are în filiale un „robot”, un terminal, exact sub forma consacrată a unui robot închipuit în anii 50… roşu, înalt de doi metri, cu capul cubic cu nişte leduri în chip de ochi şi gură zîmbitoare… pe pieptu-i de aramă (în realitate e de plastic!) se găseşte maşinăria cu care îţi scanează şi încasează facturile…
Până acum ceva timp s-a dovedit a fi o invenţie bună pentru românul de rând familiarizat cu funcţionarea minimală a unui computer… totul mergea repede!
Cei ce nu puteau să se descurce, în special bătrânii, erau goniţi de operatoarele de ghişeu către robot în ideea de a se mai distra niţel pe spinarea lor…
Consilieii principali în folosirea „roboţilor” sunt badigarjii băncii care cu această ocazie demonstrează că nu fac umbră planetei chiar degeaba.
Cănd aceştia nu sunt disponibili, babele se aşază la coadă şi se roagă, de obicei, de clientul din spatele lor să le ajute.
Eu am ajutat de nenumărate ori diverse persoane în faţa robotului…
Când un lucru merge bine în Românica trebuie să i se întâmple ceva ca să se aleagă praful…
În ultimele luni robotul s-a aglomerat din ce în ce.
Azi, de exemplu, am ajuns acolo la ora 11 am şi coada la robot era de vreo 8 persoane…
Am plecat la alte treburi şi am revenit pe la 11:45. mai erau 3 inşi… 2 doamne sărite binişor de 65 de anişori şi un nene cam la 50-55.
Nenea din faţa mea avea o singură factură în mână dar una din bătrâne avea facurile de gaz de la juma de bloc… Omul a ajutat-o pe femeie să plătească facturile alea dar a făcut mişto elegant de ea în permanenţă… în discuţie se mai băgaseră vreo 2 băieţi dar nu aveau umorul ăluia:
- Doamnă, după ce terminăm mă duceţi la o prăjitură!
- Da, da, sigur!… zice babeta în zeflemea...
- Păi e normal, că vă ajut de juma de oră să plătiţi facturile la juma de bloc!
- Eu sunt administratoarea blocului şi facturile sunt de la fiecare scară în parte…
- Aaaaa… deci lucraţi pe firmă?... Păi ar fi trebuit să vă cer comision la fiecare factură în cazu ăsta, vedeţi, eu băiat modest mă mulţumesc cu o prăjitură…
În tot acest timp ei manevrau împreună robotul şi plăteau facturi. Când termină treaba baba fuge către ieşire aruncând un mulţumesc peste umăr. Omul zice în urma ei:
- Staţi doamnă, nu fugiţi! Aşteptaţi-mă afară şă mergem la prăjitura aia…
- Eh, hai lasă, nu am timp de glume… şi dispare pe uşă
El zice oarecum retoric în timp ce-şi scana factura:
- Eu am avut timp de matale… apoi către băieţii ăia: vedeţi mă cum e lumea?
Zici să-i ajuţi că sunt bătrâni, iar ei nici o prăjitură nu vor să dea… Apoi gagiul schimbă macazul şi se ia de gagicile din bancă…
- Pensionarii sunt necunoscători şi tot aşa multă lume, iar voi aveţi roboţi complicaţi şi luaţi comisioane de bubuiţi, da’ un om să stea să încaseze de la ăştia care nu se pricep nu angajaţi…
Măcar puneţi mai mulţi roboţi în bancă să nu se mai facă coadă; un robot pentru începători, un robot pentru avansaţi, altu pentru…
Dacă până atunci doar mustăcisem, acum când am auzit-o pe-aia cu roboţii pentru avansaţi şi începători am izbucnit în râs! Şi după mine toată lumea…

Toţi dracii pe care mi-i făcusem aşteptând la coada aia au dispărut în momentul poantei ăleia…
Am ieşit din bancă zâmbind aşa cum li se întâplă puţinor români!

luni, 16 martie 2009

O ţigănie

Sunt bombardat cu ştiri despre eroina Mihaela…
Mihaela este un prenume.
Numele ei de familie au fost: Rădulescu, Ţiganu, Bănică, Iosif, Chişu, Schwartzenberg, Oţil, etc… Ăştia sunt cei „oficiali”, cunoscuţi de presă şi asumaţi de cocoană…
Câţi or mai fi fost pe lângă ăia numai ea poate preciza, dar nu sunt convins că îi ţine minte pe toţi.
Mai acum vreo două luni se umfla în pene pe la Caţavencu că ea e „o fată” care „face un milion de euro pe an” sau aşa ceva… şi că viaţa ei, e treaba ei! Ok!
Era în divorţ de evreul pentru care îşi schimbase credinţa… tata lu copilu lor…
Asta fiind în urma unor articole în care s-a tot acoperit de glorie afişâdu-se cu un băiat care, la un moment dat, purta nişte blugi cu o puţă desenată pe textura denimului în zona şliţului… Gazetele de scandal au făcut vreo juma de an fotografii acestui cuplu…
Ea zbiară prin presă că ăla a făcut şi a dres… cheamă autorităţile s-o salveze de teroristul evreu… Mie îmi pare că în afară de circ şi reclamă în ziare mai e o chestie…
Lăcomia!
Degeaba miorlăie fata că a semnat acte în care renunţă la banii ăia murdari ai lu bărba-xu.
Să fiu sincer nu credeam că e aşa proastă; ea chiar o fi crezut că-l stoarce pe ăla de câteva mii pe lună ca să se întindă cu puţoiul ăla?
Niciun evreu sănătos la cap n-o să accepte un asemenea afront de la una de care au tras zeci de bărbaţi de-a lungul timpului…
Nici Elanu n-o fi uşă de sinagogă, dar trebuie să recunoaşteţi că, dacă-ţi vezi nevasta la braţ cu un neanderthal, prin cârciumi, cu penixu atârnându-i afară din izmene te cam apucă pandaliile pe bagaboantă… mai ales că după asta tre să-i decartezi 30 de meleoane…

Cel mai grav este că doamna se foloseşte de copil, ba ca pavăză, ba ca armă, exact cum procedează ţigăncile care fie se apără cu puradelul de lovituri, fie îl azvârle cu toată forţa către jandarmi sau miliţieni, iar apoi se tânguie că ăia au lovit copilul şi l-au nenorocit… procedeu ţigănesc străvechi.

Ţipa mai acu câteva zile că anumiţi jurnalişti o trag în mocirlă… Mocirla e chiar ea, după cum văd!

joi, 12 martie 2009

Ataturk ww1

În 1914 izbucneşte Marele Război.
Mustafa se roagă de şeful guvernului să nu angreneze Turcia în război…
Gagiul avea bănuieli că Puterile Centrale vor cam pierde… mai mult: în anumite cercuri el declară că şi dacă vor câştiga (era clar că dacă Turcia se bagă, e în alianţă cu Jărmania şi Auto-Strungaria…) Turciei tot rău îi va fi. Nu vedea nicio jmekerie profitabilă pentru turci la sfârşitul unui război în care nu se ştia ce şi cât se va cheltui chiar dacă Puterile Centrale ar fi câştigat beleaua aia de război…
Toate una peste alta, ideea era că Turcia nu avea bani de războaiele ei, darămite de ale altora, avea o armată slăbită şi cam fără chef, şi oarecum neechipată la standadele momentului, un Sultan vai de mama lui, şi perspective de la mov spre negru indiferent de soarta războiului…
Potaia de Enver-bey, mai presus de toate, bagă Turcia în război şi află cu uşurinţă gândurile şi părerile lui Mustafa.
Mustafa ceruse comanda unor trupe de front ca să demonstreze că nu e laş, indiferent de cauza pentru care luptă Turcimea…Enver îi dă, ca de obicei, Multe Urări şi Iubire Eternă.
Şi ca să dovedească cât e el de ciumec se autonumeşte comandantul trupelor turceşti din Caucaz. Adică se duce să se mardească cu ruşii… ca trupe ia după el cam ce mai rămăsese mai acătării din Imperiu.

La Stambul îl lasă Ministru de război pe Haki-paşa, un băeat care fusese multă vreme comandant prin şcolile militare turceşti şi Vatanist din primul eşalon. În plus era un pretenar adevărat al lui Mustafa. Şi ştia că e unul dintre cei mai dibaci ostaşi…
Securiştii turci îi suflă la urechiuşă lui Haki-paşa că la englezi le umblă prin căpăţâni să bage o debarcare în peninsula Gallipoli şi să puie labele pe Dardanele apoi să taie un drum spre Constantinopol, ocazie cu care tăiau Turcia în doo felii ca să poată s-o halească cu fulgi cu tot, ulterior… Suplimentul era că odată luată strâmtoarea Dardanele, Marmaraua şi Marea Neagră ar fi devenit mări controlate exclusiv de englezi. Cam cum au făcut cu Gibraltarul şi Suezul…
Haki-paşa îi dă un mail la repezeală lui Mustafa şi-l cheamă la ordin la Stambul. Îl face colonel şi-i dă pe mână comanda diviziei a 19a şi-l trimite de pază la malu gârlii la Gallipoli (Gelibolu pe turceste). Comandantul ăl mare acolo era un general, mare ciumec, Otto Liman von Sanders, care pe acolo se ţinea de refacerea şi reorganizarea trupelor sultanului.

Englezii şi ANZAC, corpul de armată australian-neo zeelandez, se strâng ca frunza şi ca iarba la intrarea în Dradanele. Erau pe sute de vase de războiPe ei îi intresa să poată deschide o cale de aprovizionare puternică spre Rusia ţaristă, neavând prea mare boală pe turci… . Erau îmbătaţi de victorie înaintea începerii luptei.
Bătălia a durat cam 7 luni, timp în care au murit cam 100.000 de soldaţi, vreo 55 turci şi vreo 45 ăilalţi… Cert este că a fost una dintre cele mai răsunătoare înfrângeri pe care le-a suportat imperiul Britanic…
Dacă turcii nu ar fi avut suportul nemţilor care au adus ceva fiare, tehnologie germană de ultimă oră poate alta ar fi fost soarta lor.
Eu aş face speculaţia că, dacă turcii ar fi cedat atunci, marea Neagră ar fi fost invadată de Flota Britanică, iar în conformitate cu obiceiurile lor, n-ar mai fi ieşit de-aici forever. În urma ww2 poate ruşii nu ar mai fi ajuns să ne facă nici pe noi, nici pe vecinii bulgăraşi zdrenţele lor. Ar fi fost greu să-şi impună ciuma aia de comunism pe malu bălţii britanice… Este doar supoziţia mea…

În finalul acestei bătălii vă e clar că Mustafa Kemal a căpătat o faimă ceva mai mare ca a lui Piţurcă în cazul în care România ar câştiga finala campionatului mondial de fotbal…
El a câştigat acele lupte prin fapul că avea un curaj nebun, demn de un erou, şi a unei alte componente a războiului care se numeşte Noroc. E posibil să vă fi plictisit spunându-vă de căte ori Mustafa a avut noroc…
Era întotdeauna în faţa camarazilor şarjând toate luptele. O poveste spune că a fost împuşcat în piept de englezi. S-a întors către camarazi, s-a scotocit în buzunarul de la piept, şi le-a zis: „V-am zis că niciun glonţ nu mă poate ucide? Mi-au spart doar ceasornicul!”
Faima a pus pe capul lui o aureolă, un nimb, transformându-l într-o legendă, de care vorbeşte toată presa europeană…

Ei, dragii tetii, în vremea asta partidul Junilor Turci, să nu-l mai vază înaintea ochilor!!!
Bănuiau ei că faima lui nu e conformă cu linia partidului…
Mustafa ţipa mai tare ca oricând despre „greşeala istorică” de a se fi aliat cu germanii şi de a fi intrat în război. Cu această ocazie câştigă simpatia poporului mai mult ca oricând.
Soldatul de operetă, Enver-bey, pierduse rău trupe şi poziţii împotriva ruşilor în Caucaz. Puţopalmist cum îl ştiaţi, de la ciorănia de la Adrianopol de cu doi ani în urmă, vine acasă şi, ca să scape de Mustafa, îi dă comanda trupelor din Caucaz!
Era pe faţă, teteo!
Jagardeaua de Enver ştia că la prima confruntare, fantomatica rămăşiţă a armatei turceşti ar fi pierit instantaneu la prima confruntare cu armata ţaristă. Asta ar fi fost baza destrămării faimei marelui Erou…
Mustafa era departe de a fi fost prostul lui Enver şi merge pe mâna Norocului şi acceptă misiunea.
O taie pe front şi acolo îi găseşte distruşi şi fără speranţă pe generalul Kiazim Kara-Bekir şi pe colonelul Ismet, oameni cu care a presimţit că se va mai vedea. Vederea lui le provocă o oarecare speranţă că vor muri măcar celebri alături de erou.
Zorii erau cenuşiu-violeţi…
Mustafa începe să cârpească ce mai putea fi cârpit din oştile alea şi le suie pe nişte culmi aşa cum ştia el. Totul era la mişto deoarece nu aveau cum să reziste prea mult… Ia la rând ofiţer cu ofiţer, şi-i evaluează ca să ştie exact pe cine şi câtă bază să pună…
Când se aşteptau la ce era mai rău, iar îi bate la uşă Norocul!
Era primăvara anului 1917 şi Revoluţia din Rusia înlătură pe Ţar… Trupele ruseşti sunt cuprinse de buimăceală şi nu prea le mai arde de luptă.
Mustafa recucereşte poziţiile pierdute pe bani grei de Enver aproape gratis şi oftica se arată!
Lasă comanda lui Kara-Bekir şi Ismet şi o tunde la Stambul unde începe iar carnavalul învingătorului.
Iar îi ia la zor pe cei care erau cu nemţii şi căştigă popularitate iarăşi… Turcia mergea cu paşi mari spre dezastru…
Enver-bey, care îşi făcuse un hobby din a-l expedia ori unde era mai rău, ori cât mai departe, îl trimite la Alep, în Siria, la cafteală cu englezii. Acolo, vătaful şef era un mareşal chinez, von Falkelhein. Chinez?... eh, dacă nu era chinez era sigur neamţ!
Mustafa se contrează rău cu noul şef pe probleme de tactică unde von nea ăla era un visător şi se uşcheşte la Stambul prin demisie.
Von Măciucenştain, ăla, turbează şi cere să fie judecat de curtea marţială.
Mustafa scapă datorită faptului că era cine era şi, başca, era turc!

Mai cad vreo doo guverne pe diverse mici probleme.

Enver mai comite o şobolănie: îl numeşte pe Mustafa ataşat pe lângă Vahid-ed-Din, moştenitorul tronului, într-o călătorie de informare în Jărmania, îndepărtându-l iarăşi de ţară…
Vahid-ed-Din era un personaj deşirat, cu gâtul lung, stângaci, pe jumătate cretin. La prima întâlnire cu ofiţerii care urmau să-l însoţească în călătoria din Germania a aţipit în timpul unor explicaţii tolănit pe sofa.
Mustafa gândeşte: „ Of, Doamne (Allah), ăsta e Sultanul de mâine???”
Pleacă cu sufletul greu în călătoria cu trenul Imperial… După ieşirea din Imperiu, aghiotantul lui Vahid-ed-Din îl invită pe Mustafa în vagonul salon unde Mustafa găseşte un mare jmeker: Prinţul era total opus faţă de ce văzuse el la Stambul: elegant, rasat, cult, ciumec, inteligent…
Îi zice: „te cunosc de mult Mustafa… dacă mă arătam cum sunt acum mă omorau demult… în calitate de prinţ o beleam dacă eram isteţ… înţelesese de mic joaca vulpiţelor…
Ei se împrietenesc bine în Germania unde au contacte cu cercuri selecte printre care cel al mareşalului von Hindenburg pe care Mustafa îl pune la punct deoarece nu cunoştea anumite fronturi, iar Germania era la capătul puterilor…
Vahid-ed-Din pleacă în Turcia şi la ceva vreme Mustafa se îmbolnăveşte şi trebuie să bage o vacanţă la Karlsbad. Habar n-avea că, peste cam 50 de ani, nemţii or să înceapă să vină pe bani grei la mările lui.
Vahid-ed-Din devine sultan în urma morţii lui Mohamed 5 sub numele Mohamed 6!
Mustafa revine degrabă în Turcia şi-i expune teoriile lui şi-i cere să ia atitudine. Adică să expulzeze toate armatele străine şi să se retragă imediat din război.
Mohamed 6 fricos şi prostănac îşi trădează prietenul şi cedează în faţa lui Enver.
Îl dă afară pe Mustafa din toate funcţiile!
Mustafa nu are încotro şi o taie în Siria… alte trupe decimate, înfometate, ostenite şi neînzestrate…
Ia în piept trupele engleze aliate cu arabii, conduse de celebrul colonel Lawrence al Arabiei. Cedează teritoriile arabe fără prea mult scandal dar pe teritoriile turceşti nu se poate trece de el! Alt succes!
Alt noroc e că între timp aliaţii cam câştigă pe toate fronturile, iar Turcia semnează o pace cu englezii. Enver scapă cu fuga împreună cu alţi fruntaşi din mâna învingătorilor şi se duc dracului, în exil.
Toţi învingătorii se uitau cum să împartă leşul unei Turcii care părea a avea imina la Constantinopol.
Tratatul de pace de la Sevres semnat de Mahomed 6 împarte Turcia între francezi, italieni şi englezi. Constantinopolul obţine premiul de curva secolului deoarece nu mai are nicio lege a lui, iar armata şi marina turcă sunt desfiinţate.
Turcia cu sultanul ei, cu tot, era într-un măreţ rahat!

luni, 9 martie 2009

Ataturk (continuare)

trebuie să fac o paranteză în care să vă explic că sultanii otomani aveau o şcoală aparte… ei înţelegeau de mici că şiretenia şi viclenia erau materii de bază la şcoala vieţii, aşa încât la şcoala vulpilor, o vulpe reală ar fi rămas repetentă veşnic… Minciuna era un fundament al gândirii… Trădarea era o bagatelă, li se întâmpla zilnic…
Închipuiţi-vă un nobil cruciat din Apus pentru care virtutea însemna să-şi dea viaţa pentru un cuvânt dat, aşa cum şi făceau adeseori, faţă în faţă cu un nobil turc pentru care cuvântul nu valora nimic… Prietenii cruciatului şi-ar fi dat viaţa pentru el spre deosebire de prietenii turcului care l-ar fi îngropat cât mai degrabă…


La Salonic se cam schimbaseră treburile…
Vatanul se cam dusese pe copcă şi fusese creată o altă organizaţie Uniunea şi Progresul Junilor Turci. Ăştia, spre doesebire de Vatan, care era strict naţional, aveau vederi internaţionale… dar păstrau ideea de restructurare fundamentală a statului turc. Şi se gândeau la bani din afara Imperiului, şi nu luaţi cu japca, ci sub formă de investiţii…
Mustafa a intrat în această organizaţie după o lungă cumpănă…
Această nouă organizaţie avea mai mulţi şefi dintre care voi aminti pe fondator, maiorul Enver-bey şi pe un albanez bengos, numit, Niazim…
Mustafa gândeşte despre noul şef, Enver-bey, pe care îl cunoştea deja de ceva vreme că e fanfaron, infatuat şi superficial şi nu prea se bagă în seamă cu el… Şade cuminte şi ia seama că ăla e prea internaţionalist, iar el rămâne fidel propriei idei: „Turcia a turcilor”…
Liniştea e stricată de ţăcănitul ăla de Niazim care cu ajutorul unor bande înarmate ale Junilor Turci crează un pui de răscoală în sudul Macedoniei, într-un târg, Resna, unde trânteşte o proclamaţie prin care declară abolit guvernul de la Constantinopol… Toată lumea râdea de se crăcăna…
Enver-bey se combină în afacere şi lucrurile se cam amplifică… sultanul o cam luase în mână, aparatul de stat nu mai funcţiona…
Declară public la Salonic o schimbare de Constituţie prin care rămânea sultanatul dar fără puterea absolutistă…
Muhaiaua de Abdul Hamid acceptă virajul şi aprobă noua Constituţie, dă afară Guvernul şi pe toţi demnitarii şi acceptă guvernul alcătuit de Enver-bey. În următoarea secundă începe campania de denigrare a noului guvern ajutat fiind de foştii colaboratori… şi-i acuză pe ăia că sunt francmasoni şi vor să vândă ţara… guvernul e re-răsturnat şi reintrodusă constituţia absolutistă a sultanului…
Junii Turci se enervează rău şi pun mâna pe arme, vin la Constantinopol, îl iau prizonier pe Abdul Hamid şi-l bagă la bulău la Salonic, garnizoană ce era condusă de Fethy-bey… Îl mai ţineţi minte?...
În locul sultanului este înscăunat văru-su, Mohamed 5, un hodorog bolnav şi fără energie dar deştept şi şiret…
Partidul Uniune şi Progres pune laba pe toată afacerea, iar Enver-bey este eroul naţional.
Mustafa rămâne în umbră şi nu primeşte nicio demnitate…
E trimis să participe la o aplicaţie împreună cu armatele franceze, iar cu acest prilej îşi evidenţiază iar calităţile de militar excepţional. Comandantul aplicaţiei trimite ministrului de război o scrisoare în care îl elogiază iar Mustafa e numit comandantul Şcolii Militare de la Salonic. Cu această ocazie îşi vede împlinit unul din visele sale mai vechi…

Enver-bey adoptă o politică puternic pro-germană, ocazie cu care cam pune pe tavă Turcia nemţilor…
Mustafa nu vedea deloc cu ochi buni treaba asta şi vedea că nu se va ajunge la nimic bun dacă turcii îşi dădeau pantalonii jos în faţa nemţilor…

Începe războiul din Tripolitania cu care nu vă mai plictisesc… în acest război Mustafa se citeşte că nu e nicio jmekerie să te bagi cu arabii… în afară de religie nu-i lega nimic…
Campania din Tripolitania se termină brusc în 1912 când începe scurt războiul balcanic…
Mai clar, muntenegrenii, sârbii, grecii şi bulgarii se cam satură de stăpânirea otomană şi cam vor independenţa… Erau destul de hotărâţi…
Se găseau la 15 km de Adrianopol (Edirne pe nou).

Enver-bey se duce grămadă la Stambul croit să schimbe iar guvernul din cauză că acceptase o pace cu beligeranţii. Niazim Paşa (am uitat să vă spun că Niazim ajunsese Paşă „comandant” şi era deja ministrul de război) protestează împotriva noului guvern, dar Enver-bey îl potoleşte pe loc cu un glonţ tras personal din propriul revolver.
Ia comanda armatei şi în ciuda explicaţiilor lui Mustafa, strategul, se năpusteşte peste ăia. Rezultatul e că o ia în palmă şi pierde Adrianopolul. E nevoit să accepte o pace mult mai umilitoare decât cea negociată de guvernul destituit mai înainte…
Totuşi există şi o urmă de noroc prin aceea că prostovanii ăia de muntenegreni şi sârbi se ceartă cu căpăţânoşii de bulgari pe condiţiile păcii, iar cu această ocazie turcii reuşesc să-şi ia Adrianopolul îndărăt…
Vă închipuiţi că în urma acestei victorii Enver-bey devine dictator, iar sultanul om de paie… cam ca Boc…
În toată şobolăneala asta s-a băgat şi România, ba chiar la Bucureşti s-a semnat pacea războiului balcanic în 1913.
Mustafa e avansat lent-colonel ca mulţumire că se folosiseră palnurile lui la recucerirea Adrianopolului.
În altă ordine de idei Enver închină complet ţara nemţilor.
Fraza celebră a lui Mustafa: Sau ne putem salva singuri, sau nu merită să trăim ca popor!
datează cam din timpurile alea…
Din cauza propagandei antigermane Mustafa e pus pe făraş şi expediat ca ataşat militar la Sofia şi Bucureşti unde ambasador era Fethy-bey.
Acolo se împrieteneşte cu unu, Gurănescu de la legaţia română şi-şi omoară cumva plictiseala…

sâmbătă, 7 martie 2009

Ataturk

La 12 martie 1881, la Salonic, se naşte unu, Mustafa Kemal.
Habar n-avea că el va întemeia Turcia modernă. Imperiul Otoman fondat în 1299 scârţâia din toate oasele…
Pe taică-su îl chema Ali Riza, un nume banal pe acele vremuri la turci, cam ca Ion la noi, şi lucra conţopist la Datoria Otomană. Omul nu avea cine ştie ce talente sau aptitudini… Maică-sa, Zubeida, era o albaneză mahomedană, zdrahoancă, frumoasă şi analfabetă aşa cum erau cam toate turcoaicele pe timpurile alea. Mai avea o calitate importantă: vitalitatea, calitate ce s-a scurs şi către fiu. De sub iaşmac, ea conducea gospodăria, aşa cum se întâmplă şi în zilele noastre în multe gospodării…
Ali Riza o mierleşte timpuriu, iar Zubeida, ce acum o avea şi pe micuţa Makbula, al doilea copil al cuplului, se duce la un frate al ei la ţară, să-şi crească copiii, neplăcându-i în Bamboo… Ali nu-i lăsase mai nimic…
Micul Mustafa o ardea cu oile de nevoie, iar şcoală nu prea executa din cauza lipsei acesteia.
Pe acele vremuri, la vârsta de 11 ani, copilul trebuia dat la ceva, să se aleagă ceva de el, să nu rămână bagabont pe străzi. Maică-sa îl ia de mână şi-l duce la Salonic să-l facă popă, meserie uşoară din care se câştigă baban, fără muncă şi în zilele noastre, dar copilului nu-i plăceau odăjdiile el având înclinaţie spre tunică…
Reuşeşte în primii 10 la admitere deşi era slab alfabetizat. În şcoala aia capătă porecla Kemal=perfecţiune. Cât a stat la şcoala aia nu am aflat, însă ştiu că a terminat-o cu brio, iar apoi s-a dus la Monastîr actualul Bitola din Macedonia, FYROM pe nou…
La Monastîr se găsea Academia Militară Otomană unde tânărul cadet urma să devină ofiţer. Pe vremurile alea şcolile militare erau cam ce ar fi acum să ai vreo 5 facultăţi, una de IT, una de inginerii, una de limbi străine, una de SNSPA, ANEFS, plus cursuri de călărie, dansuri şi bune maniere…
Acolo se împreteneşte cu unu, Fethy, un macedonean nobil de la care învaţă franceza şi se lasă dedulcit la Rousseau, Voltaire, Hugo şi alţi mari ciumeci, propăvăduitori ai ideilor de libertate, egalitate, fraternitate…
Sămânţa revoluţionarului fusese sădită în tânărul ofiţer Mustafa.
Gagiul avea 20 de ani, era sublocotenent de cavalerie, era recomandat de superiorii de la Monastîr ca fiind eminent, şi uite-aşa, intră la Constantinopol la Harbia, Şcoala Superioară de Război, fără examen, doar pe baza recomandărilor…
Acolo îşi câştigă la repezeală respectul şi faima şi e invitat să intre în asociaţia revoluţionară Vatan (patria), o organizaţie underground care voia binele patriei.
O organizaţie secundă nu are ce căuta într-o structură militară dar… :
Acea organizaţie era acceptată de comandanţii Harbiei deoarece şi ei erau angrenaţi în ideile tinerilor care erau sătui de putreziciunea structurilor Imperiului, acesta fiind condus prost de un sultan, Abdul Hamid 2, pe numele lui…
Situaţia era verde, Imperiul trăgea să moară, iar cauzele sunt arătate de nişte jmekeri ale acelor timpuri denumiţi în zilele noastre analişti politici, economici, sociali etc…
acele cauze sunt trei:
unu – lipsa mijloacelor de producţie (adică a industriei)
doi – lipsa unor venituri constante (ei se bazau pe ce biruri luau de la cei cuceriţi) şi
trei – corupţia (ce atinsese cote paroxistice, similare cu România de azi…)
Mustafa ajunge repede între fruntaşii organizaţiei, însă Vatanul iese din ograda unităţii militare şi începe să ia proporţii… Nebănuite…
Sultanul Abdul Hamid 2 se cam oftică când aude de prostiile Vatanului, mai ales că le umbla prin cap introducerea unei Constituţii cu caracter liberal, republican, alta decât cea în care el avea toate drepturile…
Ca urmare scoate în afara legii organizaţia, care îşi continuă bine-mersi activitatea în ilegalitate.
Mustafa îşi continuă activitatea şi e băgat la pârnaie unde are bulanul miraculos că nu e spânzurat sau lichidat altfel…
Norocul următor constă în faptul că o căruţă de foşti comandanţi ai lui întocmesc o cerere adresată Sultanului, iar Abdul Hamid 2 o semnează cu amendamentul că Mustafa va servi în garnizoana Damasc.
În Damasc, Mustafa o arde câteva luni aiurea, până se citesc toţi comandanţii de acolo că el este Alesul… ei toţi fiind vatanişti.
Îi fac acte naşpa şi-l expediază la Salonic pe blat să reînvie Vatanul. Ăsta ia de bună toată faza şi se duce. În 3 luni repune pe picioare toată şandramaua.
Era urmărit de Securitatea Sultanului şi când obţine un nou mandat de arestare are iar noroc: securistul care trebuia să-l aresteze era vatanist, şi i-a oferit un mare cadou: 48 de ore să spele putina…
Gagiul s-a înapoiat cu greu la Damasc sub alte identităţi, iar acolo fuge în munţi unde şi rămâne vreun an… Şefii de acolo îl acoperă trimiţând sultanului scrisori cum că omul lupta de luni de zile cu druzii.
Iar a ajuns la excepţional, avansat maior din Liban şi trimis îndărăt la Salonic ca ofiţer de stat major.

o să mai zic...

miercuri, 4 martie 2009

Ştiri

Alatăieri sunt prinşi nişte prăpădiţi care au furat “secrete militare româneşti”… să le vândă… cât le-au furat şi comercializat mai erau cât de cât secrete… au ajuns grămadă la ştiri… s-au desecretizat la TV… deci e mai rău… acum le ştie toată lumea…
Hilar!
Subofiţerul care a furat informaţii militare… ce acces avea ca şi subofiţer? Bombe atomice nu avem, avioanele folosesc la arat, fregatele englezeşti sunt cumpărate de la englezi se ştie cum, tehnica terestră şi-a făcut o reputaţie excelentă în teatrele de operaţiuni unde se strică înainte de a merge… Băsescu însuşi zbiera acu câţiva ani pe-acolo cu bocancii prăfuiţi… când a văzut că aro-urile armatei nu prea porneau...

Ce să vândă? Planurile magaziei care e golită de puşti, de hoţi, de acu o lună? O baracă goală…
Păi acolo se poate amenaja o grădiniţă sau un cămin de bătrâni…
Mai bine ar fi păzit babele româneşti arsenalul acela, pe pariu! Sau preşcolarii!
Dacă se atingea vreunul de o puşcă din aia ieşea un chiloiman de se auzea până pe Calea Victoriei, la Minister.

Ziua lu nea Ion Iliescu. La el, la uşă, lingăii şi babele eterne care-l venerează…
Jăndarii au agăţat câţiva puşti pe care i-au predat la miliţie şi au fost amendaţi, iar unuia i-a fost întocmit dosar penal că l-au ofensat pe criminalul ăla bătrîn de nea Ion…
Aprinseseră nişte lumânări în memoria morţilor din revoluţie şi mineriade, morţi ai căror autori nu au fost niciodată prinşi sub conducerea şulfei bătrâne…
Purtătorul de cuvânt al ministerului de interne, sau cum dracului s-o mai numi acum pe nou, a însăilat o bâlbâială în demna limbă de lemn a comunistului lor de protejat. „E un caz al jandarmeriei, nu e cazul poliţiei.” Dobrovolschi de la radio întreabă: „eu ştiam că jandarmeria nu poate întocmi dosare penale, care e realitatea?” Ăla: „păi dosarul e întocmit de noi dar instrumentat de jandarmerie… oricum omul ăla avea asupra lui un lanţ ceea ce este considerat armă albă…” Dobrovolschi: „domle era un lanţ ornamental, e penibil ce ziceţi… în condiţiile astea de ce nu arestaţi toţi bicicliştii că au lanţuri?!?” Îi dă bună ziua la mişto şi-i închide telefonul…
Nu vom afla, desigur, numele Jandarmului care a dat ordin ca acei tineri să fie amendaţi şi ridicaţi...

În ultimul rând amintesc de domnii poliţişti, şi întăresc, domnii poliţişti, care au asistat o femeie amărâtă să nască în secţia lor de poliţie şi care au făcut atât cât s-au priceput şi nu au dat-o afară în şuturi… (deşi era cam boschetară, mai avea vreo 3-4 copii instituţionalizaţi din cauză că nu îi putea hrăni) şi treaba a ieşit bine. Au trecut peste regulamentele militare în care nu sunt prevăzute naşteri în secţiile de poliţie… Au dovedit că poliţaiul e în serviciul omului, înainte de lege sau alte căcaturi… nu au chemat procuratura sau mascaţii să-i scape de belea… Ambulanţiera şi medicul de unde au ajuns mama şi copilul au zis că sunt sănătoşi şi ok…
Sper să-i vadă Băsescu şi să le trimită o mulţumire…

luni, 2 martie 2009

Cum m-am lăsat de ţigări...

am fumat între 1990 şi 2004 în jur de 13 ani şi-un pic...
în dimineaţa zilei de întâi februarie 2004 am rezistat tentaţiei de a aprinde ţigara, lucru pe care-l făceam la aproximativ 30 de secunde după ce mă ridicam din pat... (eram într-un hotel în germania... călător grăbit...)
cafea nu mai beam de prin anii 95-96 nu mai ţin minte cu precizie, nu am fost mort niciodată...
ţin minte perfect momentul, cu o zi în urmă era să fac o prostie destul de mărişoară...
cum spuneam, eram în germania şi veneam către casă cu maşina unui client şi pe autostradă la peste 200 kmh am aruncat chiştocul pe geam care a intrat înapoi direct pe tapiţeria de piele... m-am întors să-l culeg, am pierdut direcţia, am recuperat-o... iar la viteza aia numai Dumnezeu bunuţul a decis să mă mai lase o vreme pe lumea asta... eram singur pe toată autostrada, nu vedeam maşini în oglindă, nu vedeam înainte...
după ce m-am văzut scăpat din toată povestea mai aveam cam 300 km pâna la locul unde urma să mă opresc... acei 300 km i-am parcurs în aproximativ 3 ore... sau poate mai puţin...
m-am gândit numai la părinţi, la nevastă-mea, la ultimele imagini pe care le văzusem înainte ca maşina să intre în vrie... ar fi putut fi ultimele... apoi la cele în care am redresat-o. s-a creat o breşă, un interval între cine fusesem până atunci şi cine eram după... doar o spaimă...

gândurile de a renunţa la fumat le aveam de vreo 3 ani mai mult sau mai puţin... spaima aia a apăsat butonul unui gând frământat mai multă vreme...

ce am fumat?
multe...
au fost perioade în care ţigările au fost diferite mult...
am început cu BT, Vikend, Vek, Golden Deer, sau uneori, de nevoie, mahoarce româneşti...
am avut ocazia să fumez Carpaţi fără filtru sau chiar Mărăşeşeti excelente comparativ cu alte gunoaie româneşti...
prin 91 am intrat în epoca LM cumpărate exclusiv de la un chioşc de lângă magazinul Cocor...
la vremea aia românul fuma Assos la greu... mie nu mi-au plăcut...
apoi am dat-o în Chesterfield care erau bune totdeauna pe timpurile alea...
între timp dădusem peste Gitanes sau Gauloises fără filtru dar nu prea le găseai...
a venit vremea Camel şi am nimerit şi nişte mahoarce fără filtru pe o reţetă aproape de ww2... bune!am mai avut o perioadă gustul pentru Viceroy.
apoi s-a instalat Marlboro pentru că nimic nu mai era cum fuseseră...

toate, una peste alta, am rămas fidel Gitanelor pe care le găseam greu, dar le găseam, după mintea mea cele mai bune ţigări chit că sunt cam tari...

cât fumam?
cam 50 bucăţi pe zi, dar dacă mă angrenam în şpriţane nemiloase nu mai exista limită...
dacă aveam numai Gitanes nu depăşeam 40 indiferent de cât beam... erau strong...

iată că s-au împlinit 5 ani de când nu mai fumez...
ce să vă zic?...
am luat 35 de kile sau mai mult... mi-e frică să mă mai cântăresc...

în ăştia 5 ani nu am mai fumat DELOC şi mai petrec cu prietenii care nu-mi dădeau nicio şansă că nu voi mai fuma... suport destul de bine fumul lor atât cât pot... nu-i blamez deşi fac băşcălie gravă de ei...
unii s-au lăsat de fumat de căte 5-6 ori căte maximum o săptămână...
am constatat că toate ţigările miros otova în zilele noastre, chit că sunt marlboro din comerţ sau ţigări de mâna a 3-a contrabandă Ucraina... la fel put...
încă accept fumătorii, deşi simt că la un moment dat nu se va mai putea din cauza putorii...

gânduri de viitor?
ŢIGĂRILE SUNT UN CAPITOL TERMINAT DEFINITIV PENTRU MINE...
mă gândesc să renunţ la bere şi alte alcooale pentru ca să dau acele multe kile în plus...

sfaturi?
nu dau sfaturi nimănui! nu ştiţi oare că fumatul e nociv cu mulţi ani înainte de a băga ţigara în gură?
voinţa este singura cale clară de a scăpa de ţigări...
ţigările trebuie tăiate fără sfaturi, fără Nicorette, sau alte vrăjeli...

sevrajul durează între 4 şi 8 zile... la mine a durat doar 3, dar eu mă autoeducasem să scap de ele câţiva ani...

am 5 ani de când nu mai fumez dar am nopţi în care visez tot felul de scenarii în care fumez zdravăn, iar dimineaţa mă trezesc superbosumflat şi în a doua secundă când fac priză cu realitatea devin foarte vesel şi binedispus...
viciul şi-a lăsat oarece racile în subconştientul mea, iar visele urâte sunt tributul pe care trebuie să-l plătesc cine ştie cât de-aici înainte...

vineri, 27 februarie 2009

După mărţişoare

Azi am fost să cumpăr mărţişoare.
Aveam un ultimatum prin care mi se interzicea să mai ajung şi anul acesta acasă fără micul dar vestitor al primăverii… De-a lungul timpului mai cumpărasem eu zambile sau ghiocei ca să scap ieftin cu scuza că sunt flori naturale. Alte dăţi confecţionasem împreună cu tata mici mărţişoare fabricate din monede de argint pe care le decupasem cu stângăcie deoarece nu le prea aveam cu arta… le mai ciocănisem noi niţel şi le mai luasem din pilă dar se vedea de pe Lună că nu sunt manufacturate de BVLGARI…
Aşa urâte cum sunt, sunt păstrate cu sfinţenie da mama şi Caisa, ambele ştiind exact anul şi detaliile fabricaţiei. În procesul de fabricaţie a avut un rol deloc neglijabil prietenul tatei, Dan Drăguş.
În piaţă iau tarabele la rând… după nimicurile obişnuite observ tot felul de kitch-uri care mai de care… erau nişte colivii cu un păsăroi, din lemn şi fulgi coloraţi mai ţipător decât la bâlci, înăuntru care cânta a jelanie, a pagubă, o jucărie chinezească de 2 bani… ar mai fi fost jucării de pluş cu maşinuţe care vorbeau sau mişcau. Icoane sau alte obiecte de cult create dintr-o presă în China unde aceste obiecte sunt fabricate aşa cum noi fabricăm prezervativele… ştanţele cu care au fost presate erau uzate rău aşa încât produsul era cu bavuri şi cu detaliile estompate… nişte fluturi tip broşă din sârme şi ceva răşină absolut odioşi, coşari de mucava la 1 leu bucata, alte tone de ministatuete turnate din răşină de toată jalea, rame de tablouri din plexiglas, ieftinăciune gravă… te ia sila, nu ai ce alege…
Începi să scazi standardele dar cât poţi scădea?...
La un anumit moment mi-a venit să cumpăr nişte şnururi ca să faca cadou simbolul şi să scap de calvar. Acasă nu mai aveam din ce meşteri un mărţişor, deşi mă cam frigeau palmele…
La unul, la o tarabă, erau nişte statuete şi nişte pandantive din jad sau onix, vă daţi seama, de cea mai proastă calitate… măcar nu erau răşină sau plastic… omul mai avea nişte bucăţi de sticlă în interiorul cărora păreau a fi nişte flori de mină dar mie mi se păreau îndoielnice. O doamnă genul flower-power cam la doi poli jumate şi le cam dorea…
Într-o cutie erau nişte figurine din piatră verzuie dăltuite cu destulă stângăcie, aşa încât era destul de greu să-ţi dai seama ce sunt, după ce scormonesc niţel îl întreb de om dacă există elefănţei. Ăla era destul de absorbit de negocierea cu doamna cu bucăţile alea de sticlă şi îmi zice într-o doară: „da ce domne elefantu e zodie?” Aha, îmi zic, deci lighioanele din cutie erau zodii. Chinezeşti probabil…
În fine găsesc un elefănţel verzui din ceva onix de mâna a şaptea dar mai mărişor, cam cât o cutie de chibrituri. Elefănţelul stă cu trompa în sus…
În acel moment lângă tarabă apare o doamnă sărită de 65 de anişori care mă vede cu elefănţelul în mână. Mă atacă direct:
„aha, ia uite-l cum stă” şi face un gest sugestiv cu un deget prin aer… unii chicotesc, iar babeta râde satisfăcută… mă enervez lejer din cauză că elefănţelul era pentru mama, iar gluma de autobază nu-şi avea locul şi zic:
„cum v-or veni glumele astea cu conotaţii sexuale…” baba:
„păi siiigur, că voi, bărbaţii, vă gândiţi la altceva!… eheee!” eu intru în joc:
„doamnă, să fiu sincer, când vă văd, mă gândesc sigur la altceva” cocoana face ochii rotunzi la mine… şi adaug:
„elefantul e pentru mama, dar puteţi întreba, poate vânzătorul are ceva faluşi, se sculptează de câteva milenii, nu vă jenaţi…”
mă mai bag pe la alte tarabe…
jale!
Găsesc câteva tarabe cu argintărie… marfă poansonată cu 925, argint de argint, metal nobil, dar infect executate…
În afară de nişte coşari şi ceva trifoi cu patru foi, nimic…
O ţigancă cu o tarabă plină de argintărie drăguţă cu cruciuliţe, iconiţe mă îmboldea cu preţurile ei… nu era cazul… chit că era ochioasă…
Mărţişorul e un ritual păgân, precreştin…
Hai să caut simboluri… pisici… felinare… sau alte drăcii să simbolizeze simbolu…
Am găsit o rândunică frumoasă, o pisică cu papion şi un coşar grăbit… cu chiu cu vai…

Acu, sper să le placă şi fetelor pentru care le-am luat…

luni, 23 februarie 2009

Interlopi şi badigarji. Cu miliţieni în coadă!

Consoarta mea vine amuzată acasă sâmbătă seara în urma unei tentative nereuşite de a da o tură prin mall în compania unei prietene. Acilişa în Drumul Taberei lângă noi…
Îmi povesteşte că lumea în acel moment era evacuată de haidamacii ăia de la badigarji.
Care, fireşte, nu dădeau expilcaţii… ea întreabă dacă e iar povestea eternă cu bomba din pivniţă, iar ăia zic că nu… Păi şi dacă nu e bombă atunci e incendiu? (deşi nu se vedeau nici flăcări, nici pompierii…). Nu doamnă, nu e incendiu, reuşeşete să gângăvească dulapul…
Atunci, ce dracu e? ce aşa mare pericol e de evacuaţi lumea?
Cum, cu dihania nu se mai putea vorbi, deoarece i se treminase vocabularul şi puterea de a se concentra asupra acestei discuţii ea a întrebat nişte copchilandri care ieşeau amuzaţi de evacuare şi nicidecum îngroziţi aşa cum le-ar sta bine unor evacuaţi serioşi.
Un flăcăiaş, licean probabil, i-a povestit că s-au încăierat unii dar că el nu a văzut nimic, că era la alt etaj şi nici el nu înţelege de ce atâta gălăgie…
Deci, nici vorbă de scandal adevărat cu miniarmate ci doar abuzul unei firme de a evacua clienţii dintr-o incintă ca Mall-ul după bunul plac! Şi de a crea un subiect de presă.
Grav este că în loc să ţină în mână un miniscandal creat de câţiva băieţi de cartier ei au creat panica ce ar fi putut duce la o catastrofă.
Întâmplător soaţa mea era în zona unde încă se găseau potenţialii scandalagii şi i-a observat… erau obişnuiţii smardoi care stau numai în turmă, luaţi la bucată sunt vax…
S-a uşchit la repezeală de acolo că de bine nu ar fi putut fi…
Asta este relatarea ei în care am încredere maximă… a fost o bătaie între unii dar pentru asta nu se evacuează un loc cu mii de clienţi…

Firma de badigarji în loc să izoleze şi să ascundă incidentul a procedat exact pe dos, şi-au chemat întăriri în loc să cheme jăndarii, ca să poată riposta atacului interlopilor.
După ce am văzut azi la tv şi din reacţia miliţiei şi a justiţiei e greu să-ţi dai seama care erau interlopii şi care badigarjii acolo. Toţi erau o apă şi-un pământ numai că pe unii scria BGS.
Ca patron de magazin în Mall ajungi să te distrezi cu găştile: fie nu dai taxa de protecţie jmekerilor din zonă şi plăteşti EXACT ACEEAŞI TAXĂ dar legal la BGS, fie invers…
De dat, tot dai, teteo!

După toată buluceala asta s-a vărsat niţel sânge, nimic serios, atât cât să se vadă bine la tv. Sângele e al lor, între ei! Un pas prudent şi isteţ al miliţiei… dacă o fi fost făcut din isteţime… nişte ofiţeraşi ar putea fi băgaţi pe blat la înaintare ca să-i întărîte mai tare, iar la următoarea tăvăleală să moară câţiva din ambele tabere dar obligatoriu un şef dintr-una din tabere. Răzbunările vor fi crâncene, iar ei o vor mierli unul câte unul. Miliţia, la un moment dat ar pune laba pe toată activitatea. ăsta e un model tipic al poliţiei americane.
Nimeni nu este arestat. Toţi sunt cercetaţi în stare de libertate deoarece nu ei au fost cei care au atacat.
Miliţia sectorului 6 nu cred că ştie unde e Plaza Mall, sau dacă ştie, înseamnă că e teritoriu perticular unde ea nu are acces. Şi e şi atât de anesteziată sau proastă că nu-i încaieră între ei serios… aşa i-ar mai împuţina pe cale naturală…

luni, 16 februarie 2009

despre poliţie (vai de mama ei!)

După moartea handbalistului român asasinat mişeleşte de ţiganii ăia in Ungaria am văzut la tv că „rendorseg” adicătelea poliţia ungurească a pus laba în doi timpi şi trei mişcări pe ei. Chiar dacă extrădarea ălora capturaţi în Austria va mai dura, iar ăllalt care s-a dus cu pantalonii maro şi cu avocatul la înaintare, soarta lor pare pecetluită… La atitudinea pe care a avut-o populaţia ungurească probabil că e mult mai bine ca ucigaşii să stea la poliţie sau la bulău. Probabil că dacă i-ar fi prins poporul, acum erau morţi şi ei. Ţiganii au mai făcut o gafă gravă: au mutilat un sârb… Sârbii sunt oameni corecţi dar aprigi şi răzbunători. Şi foarte cruzi! Cea mai bună variantă pentru criminali e să stea la adăpostul poliţiei sau justiţiei ungureşti până timpul vindecă rănile opiniei publice locale sau, mai important, ale tatălui sârbului măcelărit, care, şi mai mult, deţine o mică armată de veterani, care cu ani în urmă, s-a luptat (atât cât au putut) cu americanii. Şi nu au fost învinşi!

În România, cam în aceeaşi perioadă, dispar arme de asalt, şi nu glumesc. Cu o mitralieră de companie bine plasată şi alţi câţiva trăgători specialişti cu akm-urile, desantaţi din 3-4 taxiuri în maxim o juma de oră scăpăm de de tot amarul ăla de colonei burtoşi şi inutili care populează miliţia capitalei şi igp-ul…

În România, cam tot atunci altul(alţii) trage la pistoale în centrul Braşovului cam cum trăgea Mărgelatu în Drumul Oaselor. Jefuieşte o casă de schimb… Maestrul Florin Piersic juca un rol, ăia la Braşov au băgat oameni în pământ!

La Cluj au apărut Butch Cassidy şi Sundance Kid şi au jefuit o bancă, şi să fiu al dracului, dacă nu doar caii le lipseau, lăsaţi la intrarea în bancă…
Portretele lor robot indicate azi de miliţie zic că au fost doi inşi înalţi, bine făcuţi, antrenaţi, frumoşi, specialişti…
E clar! Erau Paul Newman şi Robert Redford, ce dracu e aşa de greu de priceput?

În cele 3 situaţii expuse mai sus nu auzim decât bălmăjeli şi bâlbâieli miliţieneşti.
Poliţia noastră e impotentă şi inutilă. Nicio arestare! Nici un corp delict găsit!
Explicaţii savante. Legislaţii. Alte prostii! Noi suntem idioţi că nu înţelegem cu cât profesionalism îşi fac ei treaba… nu avem răbdare să se termine anchetele pe care le fac ei…

Povestea asta a fost răsdiscutată şi nu vreau să mai insist.

Preşedintele a zis că mai trebuie cam 2.000 de miliţieni noi-angajaţi…
Ţara e sărăcită de guvernul tăriceanu, suntem pe butuci!
Criza e criză!
Noi, contribuabilii mai suntem o mână, până ne uşchim şi noi la căpşuni sau ne apucăm de afaceri subterane, fără contribuţii la stat…
Miliţienii ce vor fi angajaţi la plesneală, în grabă, vor fi nişte puştani cu diplome cumpărate de la srl-urile denumite „facultăţi particulare” deci altă trupă inutilă, bani aruncaţi…
Offffffff!

joi, 12 februarie 2009

Umorul iernii româneşti

Ştirile meteo de alatăieri şi ieri (10 şi 11 februarie 2009) arătau că peste Românica va veni un val de frig care se va zborşi la cele cincisprezece-şaptesprezece grade de aprilie din uichendul trecut coborând pe la 2-3 grade… oricum, mult pentru februarie!…
Aşa a cam şi fost, dar azi 12 februarie ploaia rece din mai multe zone ale ţării a început să se prostească şi a dat-o-n zăpadă!
Na-ţi-o drace!
Pe Dealul Negru nebunie, trafic blocat, pe Valea Oltului la fel, prin Suceava alte şosele blocate. Peste tot şoferii vehiculelor grele şi în special nenorociţii de şoferi de tir rămâneau înţepeniţi în „nămeţi de 5 centimetri” aşa cum sugerau posturile panicarde de radio…
Venind pe DN1 dinspre Câmpina spre Ploieşti, în jur de ora 15, am văzut gonind pe sens opus, spre munte, vreo 10-12 basculante grele cu lamă din aia mare de zăpadă… lăudabilă iniţiativa patronilor de a la trimite încolo, însă până ajung la Suceava vine primăvara şi se dovedeşte că s-a ars motorina degeaba…

Autorităţile au zbierat nu se aşteptau la aşa ceva datorită prognozelor meteo primăvăratice… neinformaţi fiind de autorităţile meteo… aşa că autorităţile de deszăpezire probabil că nu vedeau că afară ninge şi fiind neinformaţi…

Vinovaţii blocajelor sunt fără discuţie şoferii de tir care, ai dracului, cum aud la radio că e cald nu mai cară după ei tone de lanţuri, mii de saci de nisip, şi sute de lopeţi de deszăpezire să se descurce singuri…
Autorităţile care trebuiau să deszăpezească, sunt nevinovate, în general, la noi infrastructura e beton, numai că iarna ne ia pe nepregătite…

Şăful ţării iar a rânjit cu chelia astupată de un fes interlop, călare pe un snowmobil, că el are lopăţică, lanţuri şi săculeţ de nisip la loganu lui aeropurtat de cohortele de coloane oficiale. De ce n-o fi ieşit la dsesăpezire, să ajute traficul?... eu nu-l mai întreb anul acesta şi voi vota împotriva lui!

miercuri, 14 ianuarie 2009

pungi

Teoretic de la întâi ianuarie nu ar mai trebui să primim gratuit pungi de plastic la magazine. Ca toate legile româneşti nu prea se respectă şi primim în continuare pungi de plastic de la mai toate magazinele…
Bine că e aşa!
V-aţi gândit vreodată cum o fi să cumperi un pui de la alimentara din colţ? Un pui proaspăt fără punguţa de plastic în care e etanşat cu agrafa aia de aluminiu ca să nu curgă zoaiele. Sau un pachet de pulpiţe, sau unul de aripioare, asta ca să nu mai vorbesc de pipote sau ficăţei…
Să zicem că aceste produse stau vrac în nişte lăzi. Vânzătoarea va lua puiul de o aripă, ţi-l va cântări, şi-l va băga într-o pungă de hârtie. Ca să bagi ceva umed într-o pungă de hârtie nu e la îndemâna unui novice. Acea pungă de hârtie va nimeri într-o altâ pungă de hârtie mai mare, în care grăbitul va mai arunca şi alte produse. La nici 100 de metri de prăvălie pungile se vor topi de la umezeala produselor şi vor claca. Omul va trebui să adune de pe caldarâm şi să care în braţe printre bucăţi de hârtie murdare de mizeria trotuarelor hrana lui şi a copiilor lui. Acasă va trebui s-o cureţe atât de mizeria trotuarului cât şi de rămăşiţele hârtiei care s-a lipit impecabil de carne. Consum suplimentar de nervi, timp şi bani. Bineînţeles că vor exista nişte bătrâni sau nişte atenţi care vor căra după ei pungi mai vechi sau modelul neolitic din pânză, sacoşele comuniste… Ăia vor scăpa doar de adunatul produselor de pe jos. Nu vor scăpa de scursurile alimentelor umede către cele uscate.
Nu încercaţi să-mi ziceţi că la mezelărie sau la măcelărie există hârtie cu o faţă de plastic, impermeabilă! Tot plastic e!
Prin urmare eu consider că legea e rea!
Ca să facem pungi de hârtie trebuie să mai tăiem nişte copaci care asigură puţinul oxigen pe care-l respirăm.
Pungile de plastic sunt foarte greu biodegradabile spre deosebire de hârtie. Mie, însă, mai nociv mi se pare să tai pădurea decât să-l suplimentezi pe Bucurenci cu oarece fonduri de curăţat actualele păduri de plasticele ce le asfixiază!

MOARTE PUNGILOR DE HÂRTIE!

miercuri, 7 ianuarie 2009

O ştire

Pe un post tv, acum vreo 3 zile, văd un mic scandal: o gaşcă de studenţi bucureşteni are tupeul să negocieze o vacanţă de câteva zile cu un posesor de pensiune la Gura Humorului. Studenţii au avut tupeul să ceară o reducere că erau 22 de inşi şi o clauză mai specială, ora check-out-ului să fie ora 0 (zero) în ziua ieşirii deoarece trenul lor pleca la ora 23:30. Proprietarul a acceptat şi s-au semnat contractele. Studenţii au plătit şi s-au prezentat la ora stabilită în contract. Şi-au primit camerele şi s-au cam pus pe petrecut că de-aia s-a inventat studenţia, şi mai ales, vacanţele.
În pensiune nu funcţiona căldura şi nici apa caldă. În Bucovina, în zona aia, în ianuarie, temperaturile sunt generoase dacă arată -10… e cald.
Studenţii, tineri şi zglobii fiind, s-au încălzit cu cele studenţeşti, alcoale şi alte alea.
A doua zi cam aveau şi ei nevoie de căldurică şi apă caldă. I-au cerut patronului.
Din acel moment patronul şi-a dat arama pe faţă: studenţii nu erau clienţi, erau duşmani, iar el se afla în stare de asediu. A cedat şi le-a dat ceva căldură vreo 2 zile.
În ziua plecării i-a scos în stradă la ora 18 cu toate că în contract scria clar ora 00:00.
Gunoiul trebuia să plece cu nevasta la o petrecere şi n-avea chef să mai stea ăia câteva ceasuri…
I-a acuzat de oarece distrugeri în pensiune şi înainte de a discuta amiabil le-a zis să se care repede şi să-şi facă câte o CRUCE MAAAAAARE că au scăpat aşa… doar evacuaţi… puteau fi bătuţi rău sau…
Un flăcău dintre studenţi zicea cu vocea tremurată la tv că boul ăla i-a ameninţat cu moartea. Pe banii lor! Plătiţi în avans…


Nu trebuiau să-i dea foc la şandrama?
Autorităţile oricum nu fac nimic…

marți, 6 ianuarie 2009

politikon de revelion la televizion

Pe 31 decembrie, în noaptea de revelion, pe la doişpe fără ceva l-am văzut pe marean vanghele poluînd electoratul împotriva lui Băse la Vanghelion. Mă uitam prostit la tv. Gagiul perora făcând o ţâră de spume cam ca Vadim când era în formă. A ajuns şi ăsta să aibe un „mesaj”, o „îndrumare”… cu o zi, două în urmă încerca să se scuze că biletele la Vanghelion care au fost distribuite mafiot, subteran s-au găsit în realitate pe la diverse instituţii gen case de pensii ale căror directori nu ştiau nimic… Se schimonosea sărmanul să aibe o meclă credibilă şi-l simţeai după voce că improvizează, că minte. Ar trebui să se ducă la hulitul dumisale coleg, pe numele lui, Adrian Năstase să ia lecţii… Ăla când băga, o făcea cu aşa o naturaleţe încât credea şi el prostiile pe care le zicea…

Băsescu a ajuns la munte după Crăciun cu familia ca imagine. În proximitate se afla doamna Udrea care taman prin zonă îşi sărbătorea împlinirea a 35 de anişori, între noi fie vorba, mie unul, mi se pare mult mai coaptă. Nu se poate să nu intuiesc la ce s-o fi gândit doamna Maria Băsescu aflată în triunghi…

De revelion, după ce îi îngheţase chelia prin Braşov… a sforăit iar treaba cu „să trăim bine!”, a scos un steguleţ tricolor transparent cam ca colanţii ştiţi voi cui, şi a doua zi a chemat tot teatrul de păpuşi poreclit guvern la munte… marinelu ajunsese la munte cu loganu ăla de când cu criza dar se dădea pe munte cu un snowmobil care cam e produs de lux şi toată şleahta a venit însoţită de benveurile SPPului cu maşini de pe la 70 de mii în sus. Doamna ministru Abramburica a venit cu un range pe care-l conducea dumneaei declarând că nu are nevoie de şofer sau de escorta SPPului. Parol, ţaţo, să mă-ngropi! Parcarea aia era grotească, arăta ca în prinţ şi cerşetor a lu twain, regele (cerşetor) umbla cu ciorapii cârpiţi, iar restul lorzilor cu rollsuri, dacă mi-e înţeleasă şi acceptată comparaţia. Sărmanul Băsescu nu-şi mai dă seama cât de ridicol şi absurd a ajuns să fie cu populismu…

La un anumit moment a apărut şi Geoană pe un post dar m-am gândit la cosmonauţii dumisale şi la afirmaţia lu nen-su Ion de acu câţiva ani şi nu i-am mai urmărit discursul.

Actorii şi cântăreţii (şi aşa foarte slabi) nu au mai avut nicio şansă…

luni, 5 ianuarie 2009

Revelionul

Mai trecu unul…
La 23:50 m-am postat să văd Marea Bubuială sau Marea Ardere De Bani Pe Bombardele.

Eu, unul, nu mai cumpăr sau lansez nici un fel de artificii sau alte dispozitive pirotehnice de agrement deoarece acum câţiva ani mi-a bubuit unul în mână deşi îl manevrasem corect şi m-am cam fript…
La incidentul ăla am avut o experienţă unică, pe care ar fi bine să o avem toţi, iar hazardul a făcut să scap fără mari vătămări. Am aprins fitilul unei drăcii din ăsteia iar în următoarea secundă mi-a explodat în mână deşi cea pe care o folosisem cu câteva secunde înainte, identică, funcţionase corect împrăştiind nişte scântei colorate.
După explozie senzaţia a fost cam aşa:
Am deschis ochii şi am simţit că am nisip în ei, erau de fapt particule carbonizate, imaginea era cumva neclară de la buimăceală şi de la fum, iar faptul că vedeam cu amândoi era semn bun! Imaginile păreau ireale. Cei din jurul meu se dezmeticeau cam cu aceeşi viteză cu mine.
Urechile îmi ţiuiau şi ceea ce auzeam părea că provine dintr-o sursă aflată la mare distanţă. În nări mă ustura mirosul de pucioasă. Buzele îmi erau pârlite, senzaţia fiind aceea a buzelor arse de ger. Mi-am privit mâinile, în afară de nişte negreală şi lipsa părului pe anumite porţiuni erau întregi.
Apoi mi-am privit prietenii din jur, erau toţi ok dar speriaţi rău. Unul din ei îmi zice să-mi sting tricoul. Într-adevăr tricoul ardea mocnit pe mine, pe burtă pe o suprafaţă de câţiva centimetri pătraţi. Pielea îmi sfârâia pe o suprafaţă cam cât o monedă de 50 de bani.
Unul zice să mă ducă la spital, altul zice că „nu moare Dracul aşa uşor; unde dracului aţi mai văzut voi raţă înecată…”
După vreo 2 ore am făcut inventarul. În afară de arsura de pe burtă nu aveam cine ştie ce pagube, îmi lipsea o juma de sprânceană, părul de pe antebraţe, de pe burtă şi miroseam a porc proaspăt pîrlit. Mai aveam nişte mici arsuri pe ici, pe acolo, însă nesemnificative. Ăilalţi n-aveau nici pe dracu!
În scurt timp au fost eliminate bănuielile că aş fi greşit eu, toţi folosisem pocnitorile alea…
Toate una peste alta am scăpat uşor şi am facut şi fac haz de necaz de acea întâmplare dar eu nu mai risc.


Pe la 0:30 s-a cam termenat totul.
Am mai tras de timp şi în jur de ora 2:30 eram în pat gândindu-mă cum să fac să adorm şi să nu am coşmaruri de la emisiunile de revelion 2009…

La mulţi ani!