joi, 12 februarie 2009

Umorul iernii româneşti

Ştirile meteo de alatăieri şi ieri (10 şi 11 februarie 2009) arătau că peste Românica va veni un val de frig care se va zborşi la cele cincisprezece-şaptesprezece grade de aprilie din uichendul trecut coborând pe la 2-3 grade… oricum, mult pentru februarie!…
Aşa a cam şi fost, dar azi 12 februarie ploaia rece din mai multe zone ale ţării a început să se prostească şi a dat-o-n zăpadă!
Na-ţi-o drace!
Pe Dealul Negru nebunie, trafic blocat, pe Valea Oltului la fel, prin Suceava alte şosele blocate. Peste tot şoferii vehiculelor grele şi în special nenorociţii de şoferi de tir rămâneau înţepeniţi în „nămeţi de 5 centimetri” aşa cum sugerau posturile panicarde de radio…
Venind pe DN1 dinspre Câmpina spre Ploieşti, în jur de ora 15, am văzut gonind pe sens opus, spre munte, vreo 10-12 basculante grele cu lamă din aia mare de zăpadă… lăudabilă iniţiativa patronilor de a la trimite încolo, însă până ajung la Suceava vine primăvara şi se dovedeşte că s-a ars motorina degeaba…

Autorităţile au zbierat nu se aşteptau la aşa ceva datorită prognozelor meteo primăvăratice… neinformaţi fiind de autorităţile meteo… aşa că autorităţile de deszăpezire probabil că nu vedeau că afară ninge şi fiind neinformaţi…

Vinovaţii blocajelor sunt fără discuţie şoferii de tir care, ai dracului, cum aud la radio că e cald nu mai cară după ei tone de lanţuri, mii de saci de nisip, şi sute de lopeţi de deszăpezire să se descurce singuri…
Autorităţile care trebuiau să deszăpezească, sunt nevinovate, în general, la noi infrastructura e beton, numai că iarna ne ia pe nepregătite…

Şăful ţării iar a rânjit cu chelia astupată de un fes interlop, călare pe un snowmobil, că el are lopăţică, lanţuri şi săculeţ de nisip la loganu lui aeropurtat de cohortele de coloane oficiale. De ce n-o fi ieşit la dsesăpezire, să ajute traficul?... eu nu-l mai întreb anul acesta şi voi vota împotriva lui!

4 comentarii:

Unknown spunea...

mai bine nu votezi

Andox spunea...

Da sper ca nu votezi cu bombonel sau motociclistu'...
Apropo marti am TNB in oras cu "O scrisoare pierduta"....abia astept....da ...io.... cu cine votez???hac

gogoroiu spunea...

păi bombo e terminat cu DNAul, nu mai are cum să candideze, l-a executat marinelu...
motocicleanu e pe cracă în pnl, nu cred că va fi candidatul lor.
dacă îl scot iar în faţă pe măscăriciul ăla cu autostrăzile lui suspendate anulez votul şi la fel în cazul ăluia cu cosmonauţii...

gogoroiu spunea...

Andox, mişto treaba cu teatrul, ce distribuţie aveţi la piesă?