După mărţişoare

Azi am fost să cumpăr mărţişoare.
Aveam un ultimatum prin care mi se interzicea să mai ajung şi anul acesta acasă fără micul dar vestitor al primăverii… De-a lungul timpului mai cumpărasem eu zambile sau ghiocei ca să scap ieftin cu scuza că sunt flori naturale. Alte dăţi confecţionasem împreună cu tata mici mărţişoare fabricate din monede de argint pe care le decupasem cu stângăcie deoarece nu le prea aveam cu arta… le mai ciocănisem noi niţel şi le mai luasem din pilă dar se vedea de pe Lună că nu sunt manufacturate de BVLGARI…
Aşa urâte cum sunt, sunt păstrate cu sfinţenie da mama şi Caisa, ambele ştiind exact anul şi detaliile fabricaţiei. În procesul de fabricaţie a avut un rol deloc neglijabil prietenul tatei, Dan Drăguş.
În piaţă iau tarabele la rând… după nimicurile obişnuite observ tot felul de kitch-uri care mai de care… erau nişte colivii cu un păsăroi, din lemn şi fulgi coloraţi mai ţipător decât la bâlci, înăuntru care cânta a jelanie, a pagubă, o jucărie chinezească de 2 bani… ar mai fi fost jucării de pluş cu maşinuţe care vorbeau sau mişcau. Icoane sau alte obiecte de cult create dintr-o presă în China unde aceste obiecte sunt fabricate aşa cum noi fabricăm prezervativele… ştanţele cu care au fost presate erau uzate rău aşa încât produsul era cu bavuri şi cu detaliile estompate… nişte fluturi tip broşă din sârme şi ceva răşină absolut odioşi, coşari de mucava la 1 leu bucata, alte tone de ministatuete turnate din răşină de toată jalea, rame de tablouri din plexiglas, ieftinăciune gravă… te ia sila, nu ai ce alege…
Începi să scazi standardele dar cât poţi scădea?...
La un anumit moment mi-a venit să cumpăr nişte şnururi ca să faca cadou simbolul şi să scap de calvar. Acasă nu mai aveam din ce meşteri un mărţişor, deşi mă cam frigeau palmele…
La unul, la o tarabă, erau nişte statuete şi nişte pandantive din jad sau onix, vă daţi seama, de cea mai proastă calitate… măcar nu erau răşină sau plastic… omul mai avea nişte bucăţi de sticlă în interiorul cărora păreau a fi nişte flori de mină dar mie mi se păreau îndoielnice. O doamnă genul flower-power cam la doi poli jumate şi le cam dorea…
Într-o cutie erau nişte figurine din piatră verzuie dăltuite cu destulă stângăcie, aşa încât era destul de greu să-ţi dai seama ce sunt, după ce scormonesc niţel îl întreb de om dacă există elefănţei. Ăla era destul de absorbit de negocierea cu doamna cu bucăţile alea de sticlă şi îmi zice într-o doară: „da ce domne elefantu e zodie?” Aha, îmi zic, deci lighioanele din cutie erau zodii. Chinezeşti probabil…
În fine găsesc un elefănţel verzui din ceva onix de mâna a şaptea dar mai mărişor, cam cât o cutie de chibrituri. Elefănţelul stă cu trompa în sus…
În acel moment lângă tarabă apare o doamnă sărită de 65 de anişori care mă vede cu elefănţelul în mână. Mă atacă direct:
„aha, ia uite-l cum stă” şi face un gest sugestiv cu un deget prin aer… unii chicotesc, iar babeta râde satisfăcută… mă enervez lejer din cauză că elefănţelul era pentru mama, iar gluma de autobază nu-şi avea locul şi zic:
„cum v-or veni glumele astea cu conotaţii sexuale…” baba:
„păi siiigur, că voi, bărbaţii, vă gândiţi la altceva!… eheee!” eu intru în joc:
„doamnă, să fiu sincer, când vă văd, mă gândesc sigur la altceva” cocoana face ochii rotunzi la mine… şi adaug:
„elefantul e pentru mama, dar puteţi întreba, poate vânzătorul are ceva faluşi, se sculptează de câteva milenii, nu vă jenaţi…”
mă mai bag pe la alte tarabe…
jale!
Găsesc câteva tarabe cu argintărie… marfă poansonată cu 925, argint de argint, metal nobil, dar infect executate…
În afară de nişte coşari şi ceva trifoi cu patru foi, nimic…
O ţigancă cu o tarabă plină de argintărie drăguţă cu cruciuliţe, iconiţe mă îmboldea cu preţurile ei… nu era cazul… chit că era ochioasă…
Mărţişorul e un ritual păgân, precreştin…
Hai să caut simboluri… pisici… felinare… sau alte drăcii să simbolizeze simbolu…
Am găsit o rândunică frumoasă, o pisică cu papion şi un coşar grăbit… cu chiu cu vai…

Acu, sper să le placă şi fetelor pentru care le-am luat…