Ataturk

La 12 martie 1881, la Salonic, se naşte unu, Mustafa Kemal.
Habar n-avea că el va întemeia Turcia modernă. Imperiul Otoman fondat în 1299 scârţâia din toate oasele…
Pe taică-su îl chema Ali Riza, un nume banal pe acele vremuri la turci, cam ca Ion la noi, şi lucra conţopist la Datoria Otomană. Omul nu avea cine ştie ce talente sau aptitudini… Maică-sa, Zubeida, era o albaneză mahomedană, zdrahoancă, frumoasă şi analfabetă aşa cum erau cam toate turcoaicele pe timpurile alea. Mai avea o calitate importantă: vitalitatea, calitate ce s-a scurs şi către fiu. De sub iaşmac, ea conducea gospodăria, aşa cum se întâmplă şi în zilele noastre în multe gospodării…
Ali Riza o mierleşte timpuriu, iar Zubeida, ce acum o avea şi pe micuţa Makbula, al doilea copil al cuplului, se duce la un frate al ei la ţară, să-şi crească copiii, neplăcându-i în Bamboo… Ali nu-i lăsase mai nimic…
Micul Mustafa o ardea cu oile de nevoie, iar şcoală nu prea executa din cauza lipsei acesteia.
Pe acele vremuri, la vârsta de 11 ani, copilul trebuia dat la ceva, să se aleagă ceva de el, să nu rămână bagabont pe străzi. Maică-sa îl ia de mână şi-l duce la Salonic să-l facă popă, meserie uşoară din care se câştigă baban, fără muncă şi în zilele noastre, dar copilului nu-i plăceau odăjdiile el având înclinaţie spre tunică…
Reuşeşte în primii 10 la admitere deşi era slab alfabetizat. În şcoala aia capătă porecla Kemal=perfecţiune. Cât a stat la şcoala aia nu am aflat, însă ştiu că a terminat-o cu brio, iar apoi s-a dus la Monastîr actualul Bitola din Macedonia, FYROM pe nou…
La Monastîr se găsea Academia Militară Otomană unde tânărul cadet urma să devină ofiţer. Pe vremurile alea şcolile militare erau cam ce ar fi acum să ai vreo 5 facultăţi, una de IT, una de inginerii, una de limbi străine, una de SNSPA, ANEFS, plus cursuri de călărie, dansuri şi bune maniere…
Acolo se împreteneşte cu unu, Fethy, un macedonean nobil de la care învaţă franceza şi se lasă dedulcit la Rousseau, Voltaire, Hugo şi alţi mari ciumeci, propăvăduitori ai ideilor de libertate, egalitate, fraternitate…
Sămânţa revoluţionarului fusese sădită în tânărul ofiţer Mustafa.
Gagiul avea 20 de ani, era sublocotenent de cavalerie, era recomandat de superiorii de la Monastîr ca fiind eminent, şi uite-aşa, intră la Constantinopol la Harbia, Şcoala Superioară de Război, fără examen, doar pe baza recomandărilor…
Acolo îşi câştigă la repezeală respectul şi faima şi e invitat să intre în asociaţia revoluţionară Vatan (patria), o organizaţie underground care voia binele patriei.
O organizaţie secundă nu are ce căuta într-o structură militară dar… :
Acea organizaţie era acceptată de comandanţii Harbiei deoarece şi ei erau angrenaţi în ideile tinerilor care erau sătui de putreziciunea structurilor Imperiului, acesta fiind condus prost de un sultan, Abdul Hamid 2, pe numele lui…
Situaţia era verde, Imperiul trăgea să moară, iar cauzele sunt arătate de nişte jmekeri ale acelor timpuri denumiţi în zilele noastre analişti politici, economici, sociali etc…
acele cauze sunt trei:
unu – lipsa mijloacelor de producţie (adică a industriei)
doi – lipsa unor venituri constante (ei se bazau pe ce biruri luau de la cei cuceriţi) şi
trei – corupţia (ce atinsese cote paroxistice, similare cu România de azi…)
Mustafa ajunge repede între fruntaşii organizaţiei, însă Vatanul iese din ograda unităţii militare şi începe să ia proporţii… Nebănuite…
Sultanul Abdul Hamid 2 se cam oftică când aude de prostiile Vatanului, mai ales că le umbla prin cap introducerea unei Constituţii cu caracter liberal, republican, alta decât cea în care el avea toate drepturile…
Ca urmare scoate în afara legii organizaţia, care îşi continuă bine-mersi activitatea în ilegalitate.
Mustafa îşi continuă activitatea şi e băgat la pârnaie unde are bulanul miraculos că nu e spânzurat sau lichidat altfel…
Norocul următor constă în faptul că o căruţă de foşti comandanţi ai lui întocmesc o cerere adresată Sultanului, iar Abdul Hamid 2 o semnează cu amendamentul că Mustafa va servi în garnizoana Damasc.
În Damasc, Mustafa o arde câteva luni aiurea, până se citesc toţi comandanţii de acolo că el este Alesul… ei toţi fiind vatanişti.
Îi fac acte naşpa şi-l expediază la Salonic pe blat să reînvie Vatanul. Ăsta ia de bună toată faza şi se duce. În 3 luni repune pe picioare toată şandramaua.
Era urmărit de Securitatea Sultanului şi când obţine un nou mandat de arestare are iar noroc: securistul care trebuia să-l aresteze era vatanist, şi i-a oferit un mare cadou: 48 de ore să spele putina…
Gagiul s-a înapoiat cu greu la Damasc sub alte identităţi, iar acolo fuge în munţi unde şi rămâne vreun an… Şefii de acolo îl acoperă trimiţând sultanului scrisori cum că omul lupta de luni de zile cu druzii.
Iar a ajuns la excepţional, avansat maior din Liban şi trimis îndărăt la Salonic ca ofiţer de stat major.

o să mai zic...