marți, 6 ianuarie 2009

politikon de revelion la televizion

Pe 31 decembrie, în noaptea de revelion, pe la doişpe fără ceva l-am văzut pe marean vanghele poluînd electoratul împotriva lui Băse la Vanghelion. Mă uitam prostit la tv. Gagiul perora făcând o ţâră de spume cam ca Vadim când era în formă. A ajuns şi ăsta să aibe un „mesaj”, o „îndrumare”… cu o zi, două în urmă încerca să se scuze că biletele la Vanghelion care au fost distribuite mafiot, subteran s-au găsit în realitate pe la diverse instituţii gen case de pensii ale căror directori nu ştiau nimic… Se schimonosea sărmanul să aibe o meclă credibilă şi-l simţeai după voce că improvizează, că minte. Ar trebui să se ducă la hulitul dumisale coleg, pe numele lui, Adrian Năstase să ia lecţii… Ăla când băga, o făcea cu aşa o naturaleţe încât credea şi el prostiile pe care le zicea…

Băsescu a ajuns la munte după Crăciun cu familia ca imagine. În proximitate se afla doamna Udrea care taman prin zonă îşi sărbătorea împlinirea a 35 de anişori, între noi fie vorba, mie unul, mi se pare mult mai coaptă. Nu se poate să nu intuiesc la ce s-o fi gândit doamna Maria Băsescu aflată în triunghi…

De revelion, după ce îi îngheţase chelia prin Braşov… a sforăit iar treaba cu „să trăim bine!”, a scos un steguleţ tricolor transparent cam ca colanţii ştiţi voi cui, şi a doua zi a chemat tot teatrul de păpuşi poreclit guvern la munte… marinelu ajunsese la munte cu loganu ăla de când cu criza dar se dădea pe munte cu un snowmobil care cam e produs de lux şi toată şleahta a venit însoţită de benveurile SPPului cu maşini de pe la 70 de mii în sus. Doamna ministru Abramburica a venit cu un range pe care-l conducea dumneaei declarând că nu are nevoie de şofer sau de escorta SPPului. Parol, ţaţo, să mă-ngropi! Parcarea aia era grotească, arăta ca în prinţ şi cerşetor a lu twain, regele (cerşetor) umbla cu ciorapii cârpiţi, iar restul lorzilor cu rollsuri, dacă mi-e înţeleasă şi acceptată comparaţia. Sărmanul Băsescu nu-şi mai dă seama cât de ridicol şi absurd a ajuns să fie cu populismu…

La un anumit moment a apărut şi Geoană pe un post dar m-am gândit la cosmonauţii dumisale şi la afirmaţia lu nen-su Ion de acu câţiva ani şi nu i-am mai urmărit discursul.

Actorii şi cântăreţii (şi aşa foarte slabi) nu au mai avut nicio şansă…

3 comentarii:

Ada spunea...

Îţi zic eu ce cred că a gândit madam Băsescu: "să vezi c-o punem de un sadviş" ...pam - pam

Ada spunea...

* voiam să zic sandviş..dar de poftă am mîncat o literă :))

Unknown spunea...

ai umplut de cacofonii postul asta