Eyjafjallajokull – blestemul ursului gunoier

Vă mai amintiţi pe cine a lovit mai întâi criza?
Acum câteva luni au arătat la tv cum nişte islandezi au atacat şi jefuit magazine de alimente, ce să mai, oarecare răzmeriţă. Ba chiar l-au caftit pe un ministru în stradă, ce venise să-i potolească.
La câteva zile am aflat tot din presă că foametea ce îi lovise la propriu era generată de faptul că mai toate băncile lor erau falite sau insolvente cum se spune acum… Englezii au fost primii care au oprit vapoarele cu alimente de frica amărîţilor de 300.000 de inşi, cât numără suflarea lor, că n-or să-şi plătească nota. Noi, europenii, cei mai bogaţi şi erudiţi dintre civilizaţi i-am lăsat de izbelişte. Repet, 300.000 de inşi!
Când s-au văzut strânşi cu uşa de bogaţii şi foarte mulţii lor vecini, europenii, nu au mai avut încotro: au dat drumul la vulcan!.
Ne-au pus cenuşă în capul avioanelor, de până acum, ne costă un miliard de euroi numai pagubele… Numai ruşii mai fac aşa cu robinetu’ de gaz! Însă aşa merităm.

De fapt realitatea e alta, zic eu…
In ţara lor există urşi. Albi. Ei se împrieteniseră mai demult cu urşii noştri, mai închişi la culoare şi aflaseră de la ei că e foarte uşor să te hrăneşti de la tomberon şi că dacă ştii să rînjeşti frumos la cameră, la turişti, mai ciupeşti potol suplimentar…
În urma crizei bieţii urşi de-acolo, dedulciţi la apucăturile ursului neaoş, nu au mai găsit hrană la tomberon şi, prin urmare, au început să zgîrme cu ghearele în pământ după rădăcini şi altele bune pentru urşi. Al dracului necaz, e că s-au nimerit să scurme exact în locul denumit Eyjafjallajokull. Ştiau ei, ce ştiau!