Cum mâncăm?

Gurmand fiind şi cu oarece priceperi în bucătărie mă tot frământă o întrebare:
Cum mâncăm?
De dragul mâncării? Sau de foame? Asociem foamea cu plăcerea?

Din experienţa mea ştiu că românul are un meniu cu puţine feluri. Românului matur, călător, dacă-i dai ciorbă de burtă, mici, ceafă la grătar şi cartofi prăjiţi l-ai liniştit!
Puştimea o saturi şi linişteşti cu gunoaiele de la McDonalds sau cu mizeriile alea de snacksuri sau pâinişoare cu magiun sau ciocolată borşită poreclite „croissant”.
Ca şi fast food mai există şi consumatorii de pizza sau şaormării-rotiserii care sunt la fel ca cei dinainte: lume care se furajează, nu mănâncă!

Farfuria românului din cârciumă arată invariabil la fel: o bucată de carne friptă pe grătar şi o grămăjoară de cartofi.
La drept vorbind şi eu am mai luat ţepe pe la restaurante şi numai unde cunosc comand altceva decât carne friptă deoarece îmi e frică de bucătarii nepricepuţi, şi mai nasol, de alimentele ce conţin carne tocată în care nu poţi să ai încredere. Aşa că îl înţeleg pe cel ce comandă friptură: o face de teamă să nu fie păcălit şi, să fim serioşi, la grătar trebuie să fii idiot ca să greşeşti, deci alege varianta diplomatică, să zic aşa…

Din cauza grabei mulţi dintre noi ajungem victimele fast-foodurilor dar nici acasă nu prea mai mâncăm ca pe timpul bunicii…

Va urma