pungi

Teoretic de la întâi ianuarie nu ar mai trebui să primim gratuit pungi de plastic la magazine. Ca toate legile româneşti nu prea se respectă şi primim în continuare pungi de plastic de la mai toate magazinele…
Bine că e aşa!
V-aţi gândit vreodată cum o fi să cumperi un pui de la alimentara din colţ? Un pui proaspăt fără punguţa de plastic în care e etanşat cu agrafa aia de aluminiu ca să nu curgă zoaiele. Sau un pachet de pulpiţe, sau unul de aripioare, asta ca să nu mai vorbesc de pipote sau ficăţei…
Să zicem că aceste produse stau vrac în nişte lăzi. Vânzătoarea va lua puiul de o aripă, ţi-l va cântări, şi-l va băga într-o pungă de hârtie. Ca să bagi ceva umed într-o pungă de hârtie nu e la îndemâna unui novice. Acea pungă de hârtie va nimeri într-o altâ pungă de hârtie mai mare, în care grăbitul va mai arunca şi alte produse. La nici 100 de metri de prăvălie pungile se vor topi de la umezeala produselor şi vor claca. Omul va trebui să adune de pe caldarâm şi să care în braţe printre bucăţi de hârtie murdare de mizeria trotuarelor hrana lui şi a copiilor lui. Acasă va trebui s-o cureţe atât de mizeria trotuarului cât şi de rămăşiţele hârtiei care s-a lipit impecabil de carne. Consum suplimentar de nervi, timp şi bani. Bineînţeles că vor exista nişte bătrâni sau nişte atenţi care vor căra după ei pungi mai vechi sau modelul neolitic din pânză, sacoşele comuniste… Ăia vor scăpa doar de adunatul produselor de pe jos. Nu vor scăpa de scursurile alimentelor umede către cele uscate.
Nu încercaţi să-mi ziceţi că la mezelărie sau la măcelărie există hârtie cu o faţă de plastic, impermeabilă! Tot plastic e!
Prin urmare eu consider că legea e rea!
Ca să facem pungi de hârtie trebuie să mai tăiem nişte copaci care asigură puţinul oxigen pe care-l respirăm.
Pungile de plastic sunt foarte greu biodegradabile spre deosebire de hârtie. Mie, însă, mai nociv mi se pare să tai pădurea decât să-l suplimentezi pe Bucurenci cu oarece fonduri de curăţat actualele păduri de plasticele ce le asfixiază!

MOARTE PUNGILOR DE HÂRTIE!

O ştire

Pe un post tv, acum vreo 3 zile, văd un mic scandal: o gaşcă de studenţi bucureşteni are tupeul să negocieze o vacanţă de câteva zile cu un posesor de pensiune la Gura Humorului. Studenţii au avut tupeul să ceară o reducere că erau 22 de inşi şi o clauză mai specială, ora check-out-ului să fie ora 0 (zero) în ziua ieşirii deoarece trenul lor pleca la ora 23:30. Proprietarul a acceptat şi s-au semnat contractele. Studenţii au plătit şi s-au prezentat la ora stabilită în contract. Şi-au primit camerele şi s-au cam pus pe petrecut că de-aia s-a inventat studenţia, şi mai ales, vacanţele.
În pensiune nu funcţiona căldura şi nici apa caldă. În Bucovina, în zona aia, în ianuarie, temperaturile sunt generoase dacă arată -10… e cald.
Studenţii, tineri şi zglobii fiind, s-au încălzit cu cele studenţeşti, alcoale şi alte alea.
A doua zi cam aveau şi ei nevoie de căldurică şi apă caldă. I-au cerut patronului.
Din acel moment patronul şi-a dat arama pe faţă: studenţii nu erau clienţi, erau duşmani, iar el se afla în stare de asediu. A cedat şi le-a dat ceva căldură vreo 2 zile.
În ziua plecării i-a scos în stradă la ora 18 cu toate că în contract scria clar ora 00:00.
Gunoiul trebuia să plece cu nevasta la o petrecere şi n-avea chef să mai stea ăia câteva ceasuri…
I-a acuzat de oarece distrugeri în pensiune şi înainte de a discuta amiabil le-a zis să se care repede şi să-şi facă câte o CRUCE MAAAAAARE că au scăpat aşa… doar evacuaţi… puteau fi bătuţi rău sau…
Un flăcău dintre studenţi zicea cu vocea tremurată la tv că boul ăla i-a ameninţat cu moartea. Pe banii lor! Plătiţi în avans…


Nu trebuiau să-i dea foc la şandrama?
Autorităţile oricum nu fac nimic…

politikon de revelion la televizion

Pe 31 decembrie, în noaptea de revelion, pe la doişpe fără ceva l-am văzut pe marean vanghele poluînd electoratul împotriva lui Băse la Vanghelion. Mă uitam prostit la tv. Gagiul perora făcând o ţâră de spume cam ca Vadim când era în formă. A ajuns şi ăsta să aibe un „mesaj”, o „îndrumare”… cu o zi, două în urmă încerca să se scuze că biletele la Vanghelion care au fost distribuite mafiot, subteran s-au găsit în realitate pe la diverse instituţii gen case de pensii ale căror directori nu ştiau nimic… Se schimonosea sărmanul să aibe o meclă credibilă şi-l simţeai după voce că improvizează, că minte. Ar trebui să se ducă la hulitul dumisale coleg, pe numele lui, Adrian Năstase să ia lecţii… Ăla când băga, o făcea cu aşa o naturaleţe încât credea şi el prostiile pe care le zicea…

Băsescu a ajuns la munte după Crăciun cu familia ca imagine. În proximitate se afla doamna Udrea care taman prin zonă îşi sărbătorea împlinirea a 35 de anişori, între noi fie vorba, mie unul, mi se pare mult mai coaptă. Nu se poate să nu intuiesc la ce s-o fi gândit doamna Maria Băsescu aflată în triunghi…

De revelion, după ce îi îngheţase chelia prin Braşov… a sforăit iar treaba cu „să trăim bine!”, a scos un steguleţ tricolor transparent cam ca colanţii ştiţi voi cui, şi a doua zi a chemat tot teatrul de păpuşi poreclit guvern la munte… marinelu ajunsese la munte cu loganu ăla de când cu criza dar se dădea pe munte cu un snowmobil care cam e produs de lux şi toată şleahta a venit însoţită de benveurile SPPului cu maşini de pe la 70 de mii în sus. Doamna ministru Abramburica a venit cu un range pe care-l conducea dumneaei declarând că nu are nevoie de şofer sau de escorta SPPului. Parol, ţaţo, să mă-ngropi! Parcarea aia era grotească, arăta ca în prinţ şi cerşetor a lu twain, regele (cerşetor) umbla cu ciorapii cârpiţi, iar restul lorzilor cu rollsuri, dacă mi-e înţeleasă şi acceptată comparaţia. Sărmanul Băsescu nu-şi mai dă seama cât de ridicol şi absurd a ajuns să fie cu populismu…

La un anumit moment a apărut şi Geoană pe un post dar m-am gândit la cosmonauţii dumisale şi la afirmaţia lu nen-su Ion de acu câţiva ani şi nu i-am mai urmărit discursul.

Actorii şi cântăreţii (şi aşa foarte slabi) nu au mai avut nicio şansă…

Revelionul

Mai trecu unul…
La 23:50 m-am postat să văd Marea Bubuială sau Marea Ardere De Bani Pe Bombardele.

Eu, unul, nu mai cumpăr sau lansez nici un fel de artificii sau alte dispozitive pirotehnice de agrement deoarece acum câţiva ani mi-a bubuit unul în mână deşi îl manevrasem corect şi m-am cam fript…
La incidentul ăla am avut o experienţă unică, pe care ar fi bine să o avem toţi, iar hazardul a făcut să scap fără mari vătămări. Am aprins fitilul unei drăcii din ăsteia iar în următoarea secundă mi-a explodat în mână deşi cea pe care o folosisem cu câteva secunde înainte, identică, funcţionase corect împrăştiind nişte scântei colorate.
După explozie senzaţia a fost cam aşa:
Am deschis ochii şi am simţit că am nisip în ei, erau de fapt particule carbonizate, imaginea era cumva neclară de la buimăceală şi de la fum, iar faptul că vedeam cu amândoi era semn bun! Imaginile păreau ireale. Cei din jurul meu se dezmeticeau cam cu aceeşi viteză cu mine.
Urechile îmi ţiuiau şi ceea ce auzeam părea că provine dintr-o sursă aflată la mare distanţă. În nări mă ustura mirosul de pucioasă. Buzele îmi erau pârlite, senzaţia fiind aceea a buzelor arse de ger. Mi-am privit mâinile, în afară de nişte negreală şi lipsa părului pe anumite porţiuni erau întregi.
Apoi mi-am privit prietenii din jur, erau toţi ok dar speriaţi rău. Unul din ei îmi zice să-mi sting tricoul. Într-adevăr tricoul ardea mocnit pe mine, pe burtă pe o suprafaţă de câţiva centimetri pătraţi. Pielea îmi sfârâia pe o suprafaţă cam cât o monedă de 50 de bani.
Unul zice să mă ducă la spital, altul zice că „nu moare Dracul aşa uşor; unde dracului aţi mai văzut voi raţă înecată…”
După vreo 2 ore am făcut inventarul. În afară de arsura de pe burtă nu aveam cine ştie ce pagube, îmi lipsea o juma de sprânceană, părul de pe antebraţe, de pe burtă şi miroseam a porc proaspăt pîrlit. Mai aveam nişte mici arsuri pe ici, pe acolo, însă nesemnificative. Ăilalţi n-aveau nici pe dracu!
În scurt timp au fost eliminate bănuielile că aş fi greşit eu, toţi folosisem pocnitorile alea…
Toate una peste alta am scăpat uşor şi am facut şi fac haz de necaz de acea întâmplare dar eu nu mai risc.


Pe la 0:30 s-a cam termenat totul.
Am mai tras de timp şi în jur de ora 2:30 eram în pat gândindu-mă cum să fac să adorm şi să nu am coşmaruri de la emisiunile de revelion 2009…

La mulţi ani!

Cum mâncăm?

Gurmand fiind şi cu oarece priceperi în bucătărie mă tot frământă o întrebare:
Cum mâncăm?
De dragul mâncării? Sau de foame? Asociem foamea cu plăcerea?

Din experienţa mea ştiu că românul are un meniu cu puţine feluri. Românului matur, călător, dacă-i dai ciorbă de burtă, mici, ceafă la grătar şi cartofi prăjiţi l-ai liniştit!
Puştimea o saturi şi linişteşti cu gunoaiele de la McDonalds sau cu mizeriile alea de snacksuri sau pâinişoare cu magiun sau ciocolată borşită poreclite „croissant”.
Ca şi fast food mai există şi consumatorii de pizza sau şaormării-rotiserii care sunt la fel ca cei dinainte: lume care se furajează, nu mănâncă!

Farfuria românului din cârciumă arată invariabil la fel: o bucată de carne friptă pe grătar şi o grămăjoară de cartofi.
La drept vorbind şi eu am mai luat ţepe pe la restaurante şi numai unde cunosc comand altceva decât carne friptă deoarece îmi e frică de bucătarii nepricepuţi, şi mai nasol, de alimentele ce conţin carne tocată în care nu poţi să ai încredere. Aşa că îl înţeleg pe cel ce comandă friptură: o face de teamă să nu fie păcălit şi, să fim serioşi, la grătar trebuie să fii idiot ca să greşeşti, deci alege varianta diplomatică, să zic aşa…

Din cauza grabei mulţi dintre noi ajungem victimele fast-foodurilor dar nici acasă nu prea mai mâncăm ca pe timpul bunicii…

Va urma

Culori

La poştă

Pe data de 23 dec. a trebuit să trimit un plic cu nişte acte banale la firmă cu poşta românească.
Intru la mesagerie având senzaţia că teancul meu de hârtii nu se încaderează legal la o simplă scrisoare. (după cântărire s-a dovedit a fi un plic cu 185 grame de hartii)
La ghişeu se afla o cocoană care era destul de absorbită în activitatea de rutină cu un client. Îmi zice că o scrisoare poate avea până în 2 kilograme! Îi spun că din experienţa mea ştiu că nu prea există scrisori de doo kile… acea doamnă a avut din start o atitudine ciudată la remarca mea cum că nu prea există plicuri de 2 kg şi îmi dă un răspuns liniştitor şi ambiguu că pot face operaţiunea de la orice ghişeu. Neavând un plic corespunzător mă pun la coada de la ghişeul dânsei, iar un amic ce mă însoţea se aşază la coadă la un alt ghişeu în ideea de a câştiga timp. Îmi trebuia un plic A4 destul de mărişor. Amicul ajunge înaintea mea cu mult şi solicită trimiterea mea… Domnişoara ce opera acel ghişeu, o blondă spălăcită la vreo 25 de ani şi cam neîngrijită îl distruge pe amicul meu în 3 secunde: nu am plicuri aşa mari; trebuie să staţi la ghişeul 1… Pretenul zâmbeşte strâmb, normal, şi la ea, şi la mine şi se resemnează… Idioţi! Noi, fireşte! Toată lumea auzise ce vrem să facem şi ne zâmbeşte încurajator…
După ce îmi vine rândul cocoana îmi aruncă în zeflemea nişte regulamente ale Poştei şi pricep că îmi trebuie încă vreo 2 ore să întocmesc opisuri de docomente în original, bucată cu bucată să fiu sigur că ajung… eram de condamnat că nu cunosc regulamentele Poştei şi, fireşte, eram zvârlit în derizoriu, nu mai meritam să fiu ascultat.
Mă apucă tremuriciul şi zic:
- „să fiu sigur că ajung?” Păi nu sunt la Poştă? Se trimite cu diligenţa prin vestul sălbatic? Cu porumbei?
- Domne sunt acte originale, nu vă jucaţi!
- Vi se pare că am venit la dvs „să mă joc”?
- Dacă vreţi garanţie faceţi opis şi confirmare de primire ca să fiţi sigur!
-…”sigur” de ce? Că îmi ajunge plicul? Hai, fie!, întocmesc opisul şi fac trimiterea cum ziceţi şi dacă prin absurd se întâmplă ceva cu vagonul poştal şi dispare plicul? Ce faceţi?

Am trimis plicul ăla ca pe o scrisoare obişnuită.